Untold 2021. Acum s-a aflat cine are de câștigat, de fapt, de pe urma festivalului

Untold 2021. Acum s-a aflat cine are de câștigat, de fapt, de pe urma festivalului

Festivalurile de muzică adună zeci sau chiar sute de mii de participanți, iar banii strânși în urma acestor evenimente sunt adevărate comori pentru administrațiile locale care găzduiesc spectacolul. Acesta este și cazul Untold 2021.

După cum știm, Untold 2021 a avut loc în perioada 9-12 septembrie, la Cluj-Napoca. Festivalul a fost un real succes, spun participanții, care s-au bucurat de câteva zile de relaxare și muzică bună, după aproape doi ani de restricții.

Ei bine, de pe urma festivalului, administrația locală a adunat o sumă mai mult decât consistentă de bani. Vorbim despre peste 35 de milioane de euro au rămas în Cluj-Napoca.

Desigur, acești bani se regăsesc în ansamblul circuitului economic local, nu sunt adunați într-un singur buget, însă aceste sume de bani aduse aici reprezintă un impuls economic important pentru administrația locală.

Câți bani s-au cheltuit la Untold și unde au ajuns aceștia

„Din cei peste 265.000 de participanți, câți au fost în acest an în toate cele 4 zile, unii dintre ei mai pot fi văzuți încă pe străzile orașului Cluj-Napoca. Organizatorii estimează că, din totalul participanților, 25% sunt din județul Cluj, 15% din străinătate, iar restul de 60% venind din toată România. Și anul acesta au fost prezenți participanți din peste 100 de țări ca Germania, Franța, Marea Britanie, Polonia, Ungaria, Italia, Israel și SUA, până la țări exotice cum ar fi Argentina, Japonia sau Brazilia.

La o primă estimare, din cei peste 265.000 de participanți, cei 200.000 veniți din afara Clujului au cheltuit fiecare în medie, în cele 4 zile, cel puțin 175 euro, pe cazare, transport, restaurante, terase, cumpărături, vizite la muzee etc. La un calcul simplu, acest lucru înseamnă o infuzie de capital în comunitatea clujeană de peste 35 milioane euro”, se arată într-un comunicat trimis de organizatori.

„Atenția organizatorilor Untold asupra comunității, dar și a investițiilor în oraș continuă și după festival. Ca în fiecare an, organizatorii au pus rapid în practică un plan de acțiuni, menit să pună în valoare zona din centrul orașului unde își desfășoară activitatea festivalul. Astfel, organizatorii fac o investiție de 1,3 milioane RON în amenajarea spațiilor folosite în timpul festivalului.

În Parcul Central, aceste lucrări constau în schimbarea unor porțiuni de gazon, supraînsămânțare, recondiționare alei, podețe, rigole, bănci, toaletare vegetație și până la amenajări peisagistice. Și pe Cluj Arena, organizatorii Untold derulează lucrări ample pentru înlocuirea întregului gazon, precum și a substraturilor care îl susțin”, se mai menționează în comunicat.

Citește și: