Țara care reintroduce masca de protecție, deși renunțase la ea. De ce s-a răzgândit

Țara care reintroduce masca de protecție, deși renunțase la ea. De ce s-a răzgândit

Israelul este una dintre țările care se pot lăuda cu o campanie de vaccinare foarte avansată. De asemenea, autoritățile de aici anunțaseră săptămâna trecută faptul că masca de protecție nu mai este obligatorie. În doar cinci zile, totul s-a schimbat radical.

În urmă cu doar cinci zile, Israelul anunța că portul măștii de protecție nu mai este obligatoriu în spațiile publice închise. „Obligaţia de a purta mască este anulată cu începere de marţi, 15 iunie”, a anunţat Ministerul Sănătăţii într-un comunicat.

Autoritățile de aici și-au permis să adopte o astfel de decizie, în contextul în care, din cei aproximativ 9 milioane de cetățeni, au vaccinat cu schema completă cinci milioane de persoane, respectiv 55% din populație.

Masa de protecție revine, din cauza a două noi facare izbucnite în școli

Doar cinci zile a rămas în vigoare măsura prin care masca de protecție nu a mai fost obligatorie. In Israel au apărut, brusc, două noi focare de coronavirus, în școli. 45 de elevi au fost testaţi pozitiv pentru coronavirus, într-o școală din Binyamina. De asemenea, în Modiin au fost înregistrate săptămâna trecută aproximativ 20 de cazuri de infectare.

Conform medicilor de aici, noile focare ar fi fost provocate de varianta delta a coronavirusului, descoperită pentru prima dată în India. Aceasta ar fi cu până la 40% mai contagioasă decât varianta originală a SARS-CoV2, fiind privită de cercetători cu multă îngrijorare. Totodată, conform studiilor de specialitate, se pare că persoanele infectate cu varianta delta a coronavirusului prezintă un risc dublu de spitalizare.

Prin urmare, pentru a preveni agravarea situației, autoritățile au decis să reintroducă obligativitatea portului măștii de protecție, în unele regiuni.

Conform anunțului formulat de autoritățile sanitare din Israel, măștile sunt din nou obligatorii în interior, cât și în exteriro, în zona Binyamina, la sud de Haifa, şi în Modiin-Makkabim-Reut, oraş situat situat între Tel Aviv şi Ierusalim.

 

 

Citește și: