16 mart. 2021 | 13:03

Povestea tânărului care ar fi ajutat traficanții de droguri să se ascundă: în ce consta afacerea Sky Global

ACTUALITATE
Povestea tânărului care ar fi ajutat traficanții de droguri să se ascundă: în ce consta afacerea Sky Global

Anchetatorii americani l-au pus sub acuzare pe patronul Sky Global, o companie care ar fi ajutat traficanții de droguri să se ascundă. Profitul obținut astfel ar fi fost de sute de milioane de dolari. Iată cum ar fi procedat.

Departamentul de Justiție al SUA l-a pus sub acuzare pe CEO-ul companiei Sky Global, Jean-Francois Eap, și pe un asociat pentru operațiuni presupus ilegale, care i-ar fi adus companiei profituri de sute de milioane de dolari. E vorba de dispozitive de criptare cu ajutorul cărora traficanții de droguri și-ar fi ținut discuțiile departe de ochii și urechile anchetatorilor.

Compania, care se recomanda una de criptare a telecomunicațiilor de orice fel, ar fi sprijinit, astfel, activități ilicite. Interesantă e, însă, poziția reprezentanților companiei, care susțin că n-au făcut nimic ilegal și n-ar avea cunoștință de o astfel de punere sub acuzare.

Cum se apără compania

Cei de la Vice publică AICI documentul oficial prin care Sky Global devine parte a unei investigații, iar șeful ei are calitatea de inculpat. Acesta susținea, însă, că n-ar fi făcut nimic ilegal, iar dispozitivele furnizate de compania sa aveau rolul de a proteja furtul de identitate, atacurile de tip hacking și alte componente din zona protejării datelor personale.

Realitatea susțin anchetatorii americani, e alta de fapt.

În comunicare făcută de DOJ – Departament of Justice – se menționează:

„În actul de acuzare se arată că Sky Global a generat venituri de sute de milioane de dolari prin furnizarea unui serviciu care a permis rețelelor criminale din întreaga lume să-și ascundă activitatea lor internațională de trafic de droguri de la aplicarea legii”, a declarat procurorul american care se ocupă de caz – Randy Grossman.

„Această investigație revoluționară ar trebui să transmită un mesaj serios companiilor care cred că pot ajuta infractorii în activitățile lor ilegale”.

Pe numele inculpaților ar fi fost emise deja mandate de arestare.

Ce furniza, de fapt, Sky Global

Jean Francois Eap - CEO Sky Global

Jean Francois Eap – CEO Sky Global

Compania e parte dintr-o industrie care se ocupă cu criptarea, o industrie care funcționa încă de pe vremea BlackBerry și care s-a adaptat acum cu soluții și pentru majoritatea telefoanelor care funcționează cu Android.

Ideea e simplă: compania instalează pe diverse dispozitive propriile aplicații de mesagerie criptate, iar toate telecomunicațiile trec și sunt stocate prin infrastructura Sky. Dacă telefonul intră, să zicem, sub urmărirea autorităților din diverse motive, atunci acele mesaje se pot șterge la cerere. Un abonament la serviciile de criptare ale companiei costă câteva mii de dolari anual.

De aici s-au sesizat și autoritățile, care au văzut-o drept o compania care sprijină grupurile infracționale. Comparația cu Apple sau Google n-ar sta în picioare, pentru că aceste companii mari susțin că oferă servicii de criptare pentru siguranța utilizatorilor, nu pentru a sprijini activități ilegale. Plus că Apple sau Google sunt companii mari, Sky are un business axat pe criptare și atât.

E văzut drept un serviciu nișat.

Anchetă extinsă până-n Europa

De serviciile Sky Global ar fi beneficiat mai multe grupări de traficanți de droguri care distribuiau heroină, cocaină sau metamfetamină în Australia, Asia, Europa, nordul Americii și Canada. Infractorii ar ținut legătura prin aplicațiile de mesagerie criptate puse la dispoziție de Sky, iar compania ar fi șters de la distanță mesajele atunci când anchetatorii intrau pe fir.

Și anchetatorii europeni au pus umărul la anchetă. Ei anunțat recent că au reșit să obțină aproape 1 miliard de mesaje transmise de utilizatorii serviciilor oferite de Sky și au reușit să decripteze aproape jumătate dintre ele.

Jean-Francois Eap, CEO al Sky Global, susținea că se va lupta în justiție pentru a demonstra că acuzațiile care i se aduc sunt neîntemeiate și că n-a făcut, de fapt, nimic ilegal.