20 mai 2021 | 12:07

Se pregătește terenul pentru ca ANAF să pună tunurile pe Uber și Bolt? Ce a anunțat Fiscul

ACTUALITATE
Se pregătește terenul pentru ca ANAF să pună tunurile pe Uber și Bolt? Ce a anunțat Fiscul

Uber și Bolt sunt două companii care oferă servicii alternative de transport. ANAF a decis să se uite mai cu atenție la modelul de business al acestora.

Uber și Bolt sunt companii care au produs ceva panică în rândul transportatorilor clasici atunci când au intrat pe piață. Au fost organizate proteste din partea taximetriștilor și nu numai, s-a trecut chiar și o lege specială prin Parlament. Dar cele două companii încă activează pe piața din România.

ANAF anunță, însă, că se va uita mai cu atenție la modelul de business al acestora. Nu anunță deocamdată controale, dar pregătește terenul pentru așa ceva. Iată despre ce e vorba.

ANAF pregătește terenul pentru a controla Uber și Bolt

Direcția Antifraudă din cadrul Fiscului susține că a inițiat o analiză pentru a identifica eventuale riscuri fiscale în domeniul transportului alternativ. Abia după acest pas va decide dacă se impun sau nu controale, scrie profit.ro.

În România sunt prezente mai multe companii în domeniul transportului alternativ, iar verificările pot viza atât firmele, dar și persoanele care activează în acest domeniu.

„În anii anteriori, transportul alternativ a făcut obiectul unor controale Antifraudă, fiind constate creanțe fiscale suplimentare, ca urmare a neconformării contribuabililor selectați. În prezent, la nivelul DGAF este vizată o evaluare a entităților care activează în domeniul de referință, urmând a fi realizate controale fiscale la entitățile selectate din perspectiva riscului fiscal”, se arată în documentul citat.

De precizat că nu-s menționate acolo nume de companii, dar e clar că printre companiile care oferă servicii de transport alternativ se vor afla și Uber și Bolt, din moment ce sunt cele mai cunoscute.

O astfel de acțiune era de intuit după ce, la începutul anului, șoferii de Uber s-au aflat în vizorul inspectorilor ANAF. În acel document se menționa că ”la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală au fost inițiate demersuri pentru identificarea colaboratorilor entităților care facilitează servicii de tip ridesharing”.

Serviciile precum Uber, Bolt și alte companii care oferă același lucru funcționează în baza legii adoptate anul trecut. Potrivit actului normativ, platformele trebuie să se înregistreze fiscal în România și să raporteze toate cursele. Toate companiile care activează acum pe piață au cerut și au reușit obținerea autorizațiilor, tocmai pentru a putea funcționa legal.