Se dau bani de la buget pentru copiii din România: ”să nu mai fie burse ridicole”

Se dau bani de la buget pentru copiii din România: ”să nu mai fie burse ridicole”

Elevii din România vor primi semnificativ mai mulți bani în fiecare lună, dacă se materializează o nouă inițiativă a ministrului Educației Sorin Cîmpeanu.

Într-o intervenție televizată la Digi24, ministrul Educației a atras atenția asupra proiectului pe care îl are pentru dublarea sumei alocate pentru bursele elevilor. Banii vor veni de la bugetul de stat și sunt meniți să prevină ”burse ridicol de 4 lei, 8 lei”. În condiții ideale, cuantumul minim ar putea fi de 100 de lei.

Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a anunțat că susţine introducerea în buget pentru acest an a sumei de 530 de milioane de lei pentru a fi pusă în practică o Hotărâre de Guvern cu privire la cuantumul minim al bursei educaționale la nivel de 100 de lei. Suma reprezintă dublul bugetului de anul trecut, conform News.ro.

Respectiva hotărâre de guvern la care face referire ministrul a fost adoptată la sfârșitul anului trecut și a vizat în mod exclusiv cuantumul minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor reciproc. Hotărârea vizează în mod exclusiv elevii din învățământul preuniversitar de stat cu frecvență în anul școlar actual, 2020 – 2021. Valoarea minimă menționată în document a fost de 100 de lei.

„Este o obligativitate. În 2020, cuantumul total al burselor a fost de 270 de milioane de lei, din care 135 de milioane de lei au fost doar bursele din Bucureşti. Restul, jumătate, pentru toată ţara. Hotărârea de Guvern aduce un lucru foarte bun: cuantumul minim al bursei de 100 de lei. Să nu mai fie burse de 4 lei, de 8 lei, absolut ridicole! Pentru asta, în buget trebuie să fie cuprinsă suma de 530 de milioane de lei – deci dublu faţă de bursele elevilor din anul 2020 – pentru ca aceste burse să poată fi plătite. Da, Ministerul Educaţiei are ca obiectiv principal susţinerea introducerii în bugetul de stat cel puţin a sumei de 530 de milioane de lei, deci dublu faţă de anul trecut, pentru a fi pusă în practică Hotărârea de Guvern din 4 decembrie 2020 cu privire la cuantumul minim al burse la nivelul de 100 de lei”, a declarat ministrul Educaţiei, duminică seară, la Digi24.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI