11 mart. 2021 | 12:50

Schimbarea extraordinară pregătită de Ford la Craiova: mașinile care vor fi produse în România

ACTUALITATE
Schimbarea extraordinară pregătită de Ford la Craiova: mașinile care vor fi produse în România

Ford pregătește surprize foarte plăcute pentru uzina de la Craiova. Americanii au anunțat noul lor plan, care prevede o schimbare radicală a strategiei de producție din țara noastră.

Se pare că Ford are de gând să vândă, în următorii ani, doar mașini 100% electrice în Europa. Prin urmare, va începe producția în masă de astfel de autovehicule, chiar în viitorul apropiat, a anunțat președintele Ford pe Europa.

Ford, la fel că mulți alți producători auto, se aliniază noilor norme privind sustenabilitatea și poluarea, în Uniunea Europeană și ia măsuri pentru a reduce drastic emisiile de dioxid de carbon. Aceste aspecte stau la baza deciziei celor de la Ford de a schimba strategia de producție în România.

Mașinile electrice sunt viitorul pe care pariază americanii de la Ford în România

În țara noastră vor fi produse, la Craiova, doar mașini 100% electrice, anunță compania americană, care menționează ca acest lucru se va întâmpla în următorii ani.

Președintele Ford Europe, Stuart Rowley, a anunțat că marca va vinde în Europa exclusiv autombile electrice, începând din 2030. Stuart Rowley a confirmat într-un interviu pentru Automotive News, faptul că uzina din România se află pe lista unităților ce se vor „electrifica”

Prin urmare, cel târziu din 2025, Ford va începe să producă în uzilele sale, inclusiv la Craiova, doar mașini electrice, care promit să fie mai prietenoase cu mediul înconjurător, prin zero emisii de dioxid de carbon.

Ford a investit în acest sens deja peste 1 miliard de euro în uzina sa de la Koln. „Koln nu va fi ultima uzină pe care o electrificăm. Vom face mai multe anunțuri pe măsură ce avansăm și începem investițiile. Avem Saarlouis (n.r. în Germania), Valencia (n.r. în Spania), și de asemenea Craiova, care este foarte importantă pentru noi. România este foarte competitivă din punct de vedere al costurilor și ăsta este un important activ pe care îl avem”, a mai spus președintele Ford Europe.