Românii cu centrale termice de apartament și nu numai ar trebui să știe asta: prețurile care ”te vor lovi” în curând, oficiale
După câteva luni în care am explicat cât de gravă este situația cu prețurile la energie electrică și gaze naturale, a venit momentul să discutăm și de energia termică. Ce se întâmplă cu costurile de încălzire a locuințelor, dar a apei calde.
Daci ai o centrală termică de apartament sau de bloc, în următoarea perioadă, ești un norocos. În timp ce tu vei profita de subvențiile oferite de stat pentru gaz și curent, un număr impresionant de mare de români se vor afla automat într-o situația foarte dificilă. Dezastrul s-a produs deja în Timișoara, iar o mare parte dintr-unul dintre cele mai mari orașe din România a rămas fără apă caldă și căldură, inclusiv în spitale.
Prețul energiei termice, cea mai nouă lovitură pentru români
Prețul energiei termice aproape că s-a dublat în majoritatea orașelor din România care mai depind de acest sistem central de distribuție al apei calde și al căldurii. Aceasta este concluzia în urma analizei prețurilor energiei termice livrate operatorilor de transport și distribuție, dar și a bonusurilor pentru sprijinirea producerii energiei electrice și a energiei termice în cogenerare de înaltă eficiență.
„În şedinţa Comitetului de reglementare din data de 27.10.2021, ANRE a aprobat, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1215/2009 privind stabilirea criteriilor şi a condiţiilor necesare implementării schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficienţă pe baza cererii de energie termică utilă, cu modificările şi completările ulterioare, preţul energiei termice livrate operatorilor de transport şi distribuţie a energiei termice şi bonusul acordat utilizând datele unor centrale de cogenerare de referinţă şi respectiv ale unei centrale termice de referinţă, aşa cum au fost notificate Comisiei Europene”, a informat ANRE.
Punctual, comparativ cu situația de acum un an, s-au aprobat creșteri ale prețurilor pentru energia termică de aproape 100% în cazul SC Rulmenţi SA Bârlad – 96,29%, Termoficare Oradea – 95,67%, CET Botoşani – SC Modern Calor – 94,77% şi CET Arad – 94,64%. Practic, locuitorilor din acele localități li se vor dubla facturile. În cazul municipiului Bucureşti a fost aprobată o scumpire de 86,58%, preţul crescând de la 176,55 lei/MWh la 329,41 lei/MWh, acesta fiind preţul energiei termice pentru cele şase CET-uri. În cazul în care erai în căutarea excepțiilor de la regulă, acelea se găsesc la Complexul Energetic Oltenia – 21,43%, CET Govora – 22,01% şi UATAA Motru – 22,68%.
În cazul în care crezi că aceste creșteri de prețuri s-au realizat într-un mod aleatoriu, te înșeli amarnic. Nu se îmbogățește nimeni. Ele se datorează unei creşteri medii a preţului gazelor, de circa +120% pentru gaze naturale livrate din reţeaua de distribuţie, de +140% a preţului gazelor naturale livrate din reţeaua de transport şi cu circa +23 % a preţului cărbunelui, faţă de valorile luate în calcul pentru bonusul şi preţurile energiei termice valabile până la 31 octombrie 2021.