România a luat fața tuturor țărilor europene. Ce vom primi de la Comisia Europeană e impresionant
România este o țară plină de bogății ale naturii, iar în ultima perioadă, doar ele ne mai duc numele mai departe și ne fac mândri printre alte state ale lumii.
Frumusețile naturale ale țării noastre vor fi încă o dată recunoscute la nivel internațional.
De data aceasta, este vorba despre o floare, una extrem de rară. Mai exact, Tuberoza din comuna sibiană Hoghilag. Aceasta va fi prima floare din România şi a treia din Uniunea Europeană care va primi din partea Comisiei Europene (CE) certificarea Indicaţiei Geografice Protejate (IGP).
Un pumn de pământ sau un bulgăre de aur
Primarul localității povestește despre legendara plantă, care se cultivă aici încă din perioada interbelică, de către sași.
După Revoluția din 1989, când în localitate au mai mai rămas puțini sași, unul dintre ultimii oameni rămași să ducă tradiția mai departe s-ar fi dus la un român, cu un pumn de pământ, în care era sămânța acestei plante.
Când i-a înmânat pământul roditor, acesta i-ar fi spus: „Poftim un pumn de pământ sau un bulgăre de aur! De tine depinde!”, a povestit primarul comunei.
Iată că tradiția a mers mai departe, iar omul nostru a valorificat într-adevăr bulgărele de aur, iar astazi meritele pentru cultivarea planeti vor fi recunoscute României la nivel internațional.
„Tuberoze se cultivă şi în alte părţi ale ţării, dar tuberozele care se cultivă la Hoghilag sunt speciale. Ele au un miros aparte, mult mai puternic şi mult mai plăcut decât cele cultivate în alte zone, iar florile sunt mai mici. Caracteristicile zonei determină aceste particularităţi ale florii. Cert este că tuberoza de Hoghilag e unică, motiv pentru care va primi această certificare IGP”, a mai spus Nicu Lazăr, primarul comunei Hoghilag.
Dacă îți place această floare și vrei să te bucuri de ea în toată splendoarea, poți da o fugă la Sărbătoarea Tuberozelor, care va avea loc chiar la finele acestei săptămâni.