21 mai 2021 | 12:24

Rețelele 5G în România. Decizia Parlamentului care vizează toți românii

TEHNOLOGIE
Rețelele 5G în România. Decizia Parlamentului care vizează toți românii

Camera Deputaților a adoptat vineri proiectul de lege elaborat de Guvern, privind înființarea rețelelor 5 în țara noastră. Camera Deputaților este primă cameră sesizantă, decizia finală urmând să se ia în Senat.

Deputații au adoptat aproape în unanimitate proiectul Guvernului privind rețelele 5G, fără să îi aduca nici măcar o modificare.

Prin urmare, conform proiectului elaborat de Executivul de la București, furnizorii de comunicații vor putea utiliza în rețelele 5G numai tehnologii, echipamente și programe software de la producători autorizați în prealabil prin decizie a premierului, pe baza avizului CSAT.

În situaţia în care sunt identificate riscuri, ameninţări şi vulnerabilităţi la adresa securității naționale și apărării ţării ca urmare a analizei realizate, avizul CSAT este negativ.

„Avizul (…) se va emite prin raportare la obligațiile asumate de statul român în cadrul cooperării la nivelul organizațiilor internaționale din care România face parte, al Uniunii Europene și parteneriatelor strategice bilaterale pentru evitarea unor riscuri care pot decurge din:
a) controlul unui guvern străin asupra producătorului în lipsa unui sistem juridic independent;
b) absența unei structuri transparente a acționariatului producătorului;
c) lipsa unui istoric de conduită corporativă etică a producătorului;
d) funcționarea producătorului într-un sistem juridic care nu impune practici corporative transparente”, se arată în proiect.

Totodată, în proiect se precizează că, în cazul în care, ulterior acordării autorizării, sunt identificate riscuri, amenințări şi vulnerabilități la adresa securității naționale și apărării ţării, autorizarea obţinută este retrasă prin decizia premierului, la propunerea CSAT.

Rețelele 5G în România. În proiect sunt prevăzute și sancțiuni

Vorbim despre amenzi cu valori cuprinse între 1% si 5% din cifra de afaceri pentru utilizarea de către furnizorii de rețele și servicii de comunicații electronice a tehnologiilor, echipamentelor și programelor software în rețelele 5G puse la dispoziție de producători care nu au obținut autorizarea CSAT.

Operatorii inființați de curând, sau care nu au înregistrat o cifră de afaceri în anul precedent primirii sanțiunii, vor suporta o amendă cuprinsă între 10.000.000 și 50.000.000 lei.