Rămânem la fel de săraci și în anii care urmează: cât de greu ne va fi în viitor

Rămânem la fel de săraci și în anii care urmează: cât de greu ne va fi în viitor

O analiză recent realizată de Euler Hermes – o companie specializată în domeniul soluţiilor de asigurare a creditelor – arată că impactul economic al crizei sanitare actuale va fi resimțit de România mult timp de acum încolo.

Pandemia a zdruncinat din temelii economiile europene, inclusiv pe cea românească și a amplificat decalajul dintre țările cu venituri mari și statele considerate a fi sărace.

La ce trebuie să ne așteptăm

Experții care au realizat analiza subliniază faptul că vom resimți efectele negative ale pandemiei, în plan economic, mult timp de acum încolo.

„În 2020, Covid-19 a redus decalajul de prosperitate dintre ţările bogate şi cele emergente, în contextul în care ţările cu o economie puternică au fost afectate la începutul pandemiei.

Cu toate acestea, pe termen mediu şi lung, consecinţele ei ar putea afecta într-o mai mare măsură pieţele emergente. Pandemia a generat o creştere a inegalităţii veniturilor între ţările bogate şi cele sărace deoarece acestea din urmă au mai puţine politici de atenuare a impactului crizei şi, totodată, un acces limitat la vaccinuri. În plus, pandemia a accelerat tendinţele structurale pe termen lung care nu vor fi favorabile multor economii emergente (…)

Pe baza previziunilor de creştere economică pe termen lung pre-criză şi post-criză, analiştii prognozează că, până în 2029, Ungaria, România şi Letonia vor avea o tranziţie întârziată de câţiva ani, deşi prezenţa lor în UE va preveni intrarea în capcana veniturilor medii.

Într-adevăr, România a înregistrat o creştere constantă a venitului pe cap de locuitor până în 2019. Iniţial, se prognoza că România va face tranziţia către grupul ţărilor cu venituri medii mari cel târziu în 2026, dar criza provocată de Covid-19 întârzie în acest moment prognoza cu încă un an”, se arată în raportul întocmit de Euler Hermes.

Analiştii previzionează că populaţiile din ţările mai bogate vor fi în mare măsură imune în 2022 şi se aşteptă ca interacţiunea socială să revină la normal, la începutul anului viitor.

„Pentru ţările emergente, această etapă este încă departe, Covid-19 continuând să împiedice dezvoltarea economică în următorii doi ani. La acestea se adaugă creşterea rapidă a datoriei publice, care limitează sfera de acţiune, mai ales dacă ratele dobânzilor încep să crească în următorii ani. Acest lucru ar reprezenta, de asemenea, o povară disproporţionată pentru ţările mai sărace. În plus, este posibil ca pandemia să fi accelerat tendinţele structurale pe termen lung, care nu vor fi favorabile multor economii emergente”, relevă concluziile Euler Hermes.

Compania Euler Hermes este liderul mondial în domeniul soluţiilor de asigurare a creditelor şi specialist în domeniile acoperirii şi asigurării creditelor. Societatea cu sediul social la Paris este prezentă în peste 50 de ţări şi are mai mult de 5.800 de angajaţi.

Citește și: