Puțini știu că în România s-a produs cândva o astfel de mașină. Ce e Lăstunul și de ce Protecția Consumatorului l-a interzis

Puțini știu că în România s-a produs cândva o astfel de mașină. Ce e Lăstunul și de ce Protecția Consumatorului l-a interzis

În Epoca de Aur, deviza regimului era să se producă mult și cât mai ieftin, în special pentru piața internă. Evident, în ecuație nu prea încape și conceptul de calitate. Această formulă s-a aplicat la una dintre cele mai mari erori din industria auto românească, Lăstunul.

Lăstun a fost, în comunism, un fel de Mini autohton, dar departe de performanțele estetice și tehnologice ale acestor mașini. Mai degrabă, poate fi comparat cu un Mini strict datorită dimensiunii și conceptului de spațiu, în rest, cei care au avut neșansa să fie pasagerii sau chiar șoferii Lăstunului, spun că se simt norocoși c-au scăpat cu viață.

Lăstunul se producea în România, în perioada 1988 – 1991, la fosta uzină Tehnometal din Timișoara, devenită ulterior Întreprinderea de Autoturisme Timișoara, potrivit informațiilor publicate de Bizbrașov.ro. În această perioadă, s-au produs 6.500 de mașini Lăstun.

Primul lot de autoturisme a fost pus în vânzare în ianuarie 1989. Din păcate, românii nu au fost nici pe departe cuceriți de mașină, al cărei nume era inspirat din cel al păsării lăstun.

Specificațiile tehnice ale Lăstunului lasă de dorit

Mașina era dedicată transportului urban, cu o capacitate de transport maximă de 2+2 persoane (2 adulți și 2 copii), fiind un model hatchback, în două uși.

Consumul era extrem de redus, până la 3 litri/100 km și o viteză maximă de 70 km/h. Viteza maximă de deplasare era de 106 km/h.

„Motorul în patru timpi care echipa modelul Lăstun avea 2 cilindri paraleli verticali, 499 cc, 22,5 CP și un consum de 3,3 l/100 km în regim constant, respectiv de 4,5 l/100 km în ciclu urban. Amplasarea era transversală deasupra punții față, iar răcirea se făcea cu aer printr-o elice antrenată de motor”, potrivit sursei citate.

Despre cutia de viteze, aflăm desigur faptul că era manuală, în patru trepte de viteză, iar schimbătorul de viteze era amplasat la volan (precum la modelele Trabant).

Mașina avea pneuri de 125 SR 12 și jante de 3,5 țoli.

În general, greutatea mașinii nu depășea 600 kg, iar a motorului avea aproape 70 kg.

Mașina de carton a Epocii de Aur – acesta a fost renumele pe care și l-a câștigat mașina printre românii care aveau mult prea puține variante din care să aleagă un autoturism, la acea vreme.

Mașina se pare că punea în pericol siguranța pasagerilor, motiv pentru care, după Revoluție, mulți români au cerut despăgubiri pentru că au fost nevoiți să o conducă.

Îi credem pe cuvânt pe cei care s-au revoltat, dacă ținem cont de faptul că prima serie Lăstun avea toate elementele de caroserie din fibră de sticlă, ușile din fibră de sticlă, fără tapiserie la interior, scaunele îmbrăcate în vinil, stopuri mici și grila frontală integrată în capotă.

O astfel de mașină costa 50.000 de lei, cu 25.000 de lei mai puţin decât o Dacie 1310.

După Revoluția din decembrie 1989, Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor s-a sesizat şi a făcut demersurile pentru scoaterea de pe piaţă a autoturismului Dacia 500 Lăstun. În martie 1990, Comisia Naţională pentru Standarde Metrologie şi Calitate a interzis producerea şi comercializarea Lăstunului, întrucât s-au constat defecţiuni în procesul tehnologic.

Astfel, în 1991 producția a fost stopată, iar Lăstunul rămâne doar o altă pată neagră pentru acele vremuri.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: