18 mai 2021 | 21:23

Pune bani deoparte. Apple pregătește o lansare căreia nu îi vei putea rezista

TEHNOLOGIE
Pune bani deoparte. Apple pregătește o lansare căreia nu îi vei putea rezista

Apple simte oportunitatea creată de pandemie, în privința dezvoltării masive a sitemului de lucru în regim remote și plănuiește lansarea unui produs surpriză în această vară, pentru angajații care lucrează la distanță și au nevoie de rapiditate și servicii tehnologice înalte.

Apple pregătește lansarea noilor laptopuri MacBook Pro

Este vorba despre lansarea laptopurilor MacBook Pro. Apple plănuiește să le reproiecteze cu o versiune actualizată a procesorului său intern și să le lanseze pe piață vara aceasta, a raportat marți Bloomberg.

Noul MacBook Pro va arăta diferit de modelul actual, deși designul său a fost relativ neschimbat în ultimii ani.

Apple va adăuga un ecran de 14 inci, înlocuindu-l pe cel de 13 inci de pe modelele actuale, dar și caracteristici precum MagSafe.

MagSafe, care fixează încărcătorul în partea laterală a laptopului și împiedică deconectarea neintenționată a firului, deoarece acesta iese ușor, a fost folosit ultima dată în MacBook Air 2017.

Noile MacBook Pro vor include, de asemenea, și unele caracteristici pentru utilizatorii profesioniști, pe care versiunile anterioare nu le au. Spre exemplu, vom regăsi un slot pentru card SD pentru camere și un port HDMI pentru conectarea cu ușurință a computerului la un alt ecran sau la un televizor.

Linia de produse Mac a contribuit din ce în ce mai mult la veniturile gigantului Apple, generând 9,1 miliarde de dolari în trimestrul ianuarie-martie, ceea ce reprezintă 10% din vânzările totale.

Compania lucrează, de asemenea, la un desktop Mac mini de ultimă generație și la un iMac mai mare. Acestea vor avea procesoare concepute intern care vor depăși cu mult performanța și capacitățile cipurilor M1 actuale.