Proiectul care te convinge să treci la mașină electrică: în ce investește Enel X România
În România se consideră încă o problemă faptul că nu prea există infrastructură pentru încărcarea mașinilor electrice. Dar lucrurile încep să se schimbe.
România ajunge, încet-încet, la o rețea de încărcare a mașinilor electrice care să poată concura cu cele deja existente în alte țări europene. E un impuls pentru ca adopția la scară largă a mașinilor electrice să accelereze. Enel, spre exemplu, e doar una dintre companiile care are mai multe proiecte în acest sens.
Prin divizia Enel X, compania anunță că va instala încă 25 de staţii de reîncărcare pentru automobilele electrice în 12 oraşe din România.
Zeci de stații de încărcare de la Enel
Potrivit companiei, staţiile de reîncărcare rapidă sunt instalate în centre comerciale din portofoliul NEPI Rockcastle din Bucureşti, Sibiu, Deva, Râmnicu Vâlcea, Târgu-Mureş, Drobeta-Turnu Severin, Timişoara, Buzău, Galaţi, Brăila, Târgu-Jiu şi Satu Mare. Acestea acoperă o distanţă de aproximativ 1.000 de kilometri pe drumurile principale din România, urmând a conecta oraşe din sudul, centrul şi vestul ţării.
“Continuăm planul de a dezvolta infrastructura de reîncărcare pentru şoferii care optează pentru mobilitatea electrică, apăsând pedala de acceleraţie spre tranziţia energetică şi spre o economie sustenabilă. Suntem deja prezenţi de la est la vest şi ne-am propus să conectăm şi partea nordică a ţării de cea sudică. Acum, prin reţeaua creată de Enel X în România, orice şofer poate traversa ţara de la Timişoara la Constanţa la volanul unui vehicul electric, fără emoţii”, a declarat Mihai Mardale, Head of e-Mobility, Enel X România. “În cadrul centrelor noastre comerciale vom pune la dispoziţia clienţilor locuri de parcare special amenajate pentru accesul la staţiile de încărcare a maşinilor electrice, atât în parcările noastre subterane, cât şi supraterane”, a menţionat Marius Barbu, Asset Director, NEPI Rockcastle.
În cât timp încarci mașina
Compania susține că fiecare dintre cele 25 permiţând reîncărcarea simultană a două vehicule electrice. Cu aceste unităţi, numărul punctelor de reîncărcare instalate de Enel X România în toată ţara depăşeşte 120.
Staţiile de reîncărcare JuicePump vor permite reîncărcarea a două vehicule electrice în acelaşi timp cu o putere de 50 kW DC respectiv 22 kW AC. În curent continuu, încărcarea până la 80% din nivelul bateriei durează aproximativ 25 de minute, în funcţie de modelul şi specificaţiile maşinii.
Cele de tip JuicePole vor avea o putere disponibilă de 2 x 22 kW AC, fiecare dintre staţii permite reîncărcarea simultană a două vehicule electrice şi încărcarea a până la 40% din nivelul bateriei în 30 de minute, în funcţie de modelul şi specificaţiile maşinii.
În România ar exista, la ora actuală, aproximativ 300 de locații în care poți încărca o mașină electrică. Acestea sunt, însă, dotate cu sute de puncte de încărcare. Într-o locație poți încărca o singură mașină, altele facilitează încărcarea a 5-10 mașini simultan.