Proiectul care dă speranțe (deșarte) șoferilor: în ce condiții pot să nu plătească rovinieta

Proiectul care dă speranțe (deșarte) șoferilor: în ce condiții pot să nu plătească rovinieta

PSD vine cu un proiect care, aparent, dă speranțe deșarte șoferilor din România. Acestora li se promite că pot să nu plătească rovinieta în anumite condiții.

Plata rovinietei ar putea fi suspendată sau redusă la jumătate în anumite condiții, arată un proiect asumat de senatorul PSD, Răzvan Cuc. E vorba de nimeni-altul decât fostul ministru al Transporturilor.

El ar vrea ca în stare de urgență sau de asediu, plata rovinietei să se suspende, iar în starea de alertă, plata să fie redusă la jumătate. S-ar putea să fie, însă, o inițiativă populistă și nimic mai mult.

În ce condiții își pot suspenda șoferii plata rovinietei

„Am depus în Parlament propunerea de modificare a OUG nr. 15/2002, legea care reglementează tariful de utilizare a drumurilor naționale. Adoptarea acesteia este o reparație obligatorie. În condiții de stare de asediu sau de urgență, plata rovignetei se va suspenda. Iar în condițiile stării de alertă, se va înjumătăți. Nu poți să le ceri oamenilor prețul întreg pentru rovignetă în condițiile în care noaptea nu au voie să circule. Practic, de la începutul restricțiilor de circulație, guvernul-foarfecă i-a înșelat pe români: a interzis deplasările noaptea, dar a cerut ca taxa de drum să fie plătită integral. O măsură absurdă și cinică, totodată! Nu poți să ceri nimănui să plătească pentru ceva ce nu primește!”, a scris pe Facebook senatorul Răzvan Cuc, fost ministru PSD al Transporturilor.

Proiectul prevede, așadar, ca plata rovinietei să fie suspendată pe perioada stării de asediu sau de urgență, iar pe perioada stării de alertă, să fie redusă la jumătate.

Un proiect venit târziu

Potrivit inițiativei, pe durata stării de alertă , care are drept consecință instituirea carantinei sau limitarea parțială teritorială, în localități sau zone geografice, a dreptului de circulație ori condiționarea ieșirii/intrării din acestea în intervalele orare stabilite, rovinieta va fi datorată în cuantum de 50% din valoarea nominală aferentă fiecărui tip de vehicul și fiecărei durate de utilizare din cadrul perioadei măsurii respective.

E cumva evident, însă, că proiectul e unul cu iz populist. România nu mai e în stare de urgență și sunt slabe șanse să se mai întoarcă acolo din cauza pandemiei. De asemenea, e de așteptat ca și starea de alertă să se ridice curând, odată cu relaxarea treptată a restricțiilor.

În tot acest timp, proiectul s-ar putea nici măcar să nu ajungă la vot final. Trebuie să treacă de cele două Camere și apoi să fie promulgat și de președinte.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: