07 iun. 2021 | 15:15

Programul Tezaur | Ce dobânzi îți oferă statul dacă-ți investești banii în titluri de stat

ACTUALITATE
Programul Tezaur | Ce dobânzi îți oferă statul dacă-ți investești banii în titluri de stat

Ministerul Finanțelor caută să se împrumute din nou de la populație. Programul Tezaur continuă și în luna iulie, iar statul îți promite un sistem de dobânzi avantajos.

Ministerul Finanțelor continuă și-n 2021 programul început cu ocazia Centenarului. Începând din 7 iunie, vor fi emise noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur. Practic, dacă vrei să împrumuți statul o poți face beneficiind de dobânzi gândite pentru maturități de 1, 3 și 5 ani.

Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.

Ce dobânzi îți oferă statul prin programul Tezaur

Ministerul Finanțelor arată că dobânzile pornesc de la 2,95% – pentru maturitatea de un an și cresc la 3,35% – pentru 3 ani și 3,65% – pentru 5 ani.

„Titlurile de stat emise în cadrul programului Tezaur reprezintă, în continuare, o modalitate de economisire avantajoasă pentru populație. De aceea, încurajez toate persoanele fizice care dispun de lichidități să beneficieze de avantajele acestui program și să subscrie pentru titlurile Tezaur prin intermediul unităților Trezoreriei Statului sau ale Poștei Române”, a declarat ministrul Finanțelor Alexandru Nazare.

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

  • Între 7 – 28 iunie 2021 de la unitățile Trezoreriei Statului;
  • Între 7 – 24 iunie 2021 pentru mediul rural și 7 – 25 iunie 2021 pentru mediul urban, prin Compania Națională Poșta Română.

Condițiile pentru a putea investi în titluri de stat

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Pentru a fi eligibil, trebuie să ai 18 ani împliniți la data efectuării subscrierii și, cel mai important, veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.

Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.