Probleme mari pentru producătorii de telefoane, mașini și nu numai: cât va dura criza microcipurilor
Criza microcipurilor, care lovește direct producătorii de telefoane, mașini și nu numai e departe de a se fi încheiat.
Firmele din tehnologie, inclusiv cele din industria auto, se confruntă cu o mare problemă încă de la începutul anului. Cererea de microcipuri, componente absolut necesare în orice dispozitiv inteligent, e mult mai mare decât oferta. Furnizorii nu fac față și multe afaceri își amână lansările din această cauză.
Săptămâna aceasta, mai mulți executivi din industrie au vorbit despre această penurie. Și niciunul dintre ei n-are mari speranțe că totul se va rezolva curând și se va reveni la normal. Criza ar putea dura până în 2023, spun aceștia.
Cât va dura criza microcipurilor
CEO-ul Intel, Pat Gelsinger, care se pregătește să investească mai mult în producția de cipuri și să deschidă noi capacități nu e deloc optimist. El declara recent pentru Washington Post că va mai dura ceva până când oferta va fi similară cu cererea de pe piață.
Intel se pregătește să investească 20 de miliarde de dolari într-o fabrică nouă, care va fi ridicată în Arizona. De asemenea, firmele din domeniu așteaptă și sprijinul promis de Administrația Biden pentru rezolvarea problemei.
La rândul lor, asiaticii de la TSMS, companie lider în industrie, crede că problemele nu se vor rezolva mai devreme de 2023. Coincidență sau nu, compania se pregătește să ridice o fabrică de microcipuri tot în Arizona. Costurile sunt estimate la 12 miliarde de dolari.
Producătorii de telefoane, console și alte dispozitive inteligente sunt nevoiți să-și pună în așteptare planurile, tocmai pentru că au rămas fără stocuri și se văd nevoiți să amâne lansările. De asemenea, de pe urma crizei de microcipuri suferă enorm și industria auto.
Ford, de exemplu, anunța săptămâna asta că închide temporar cinci facilităţi din Statele Unite şi una din Turcia. Americanii nu au specificat câte vehicule nu vor fi fabricate din cauza celor mai recente acţiuni şi a reiterat că va furniza în 28 aprilie o actualizare a impactului financiar al deficitului de cipuri pentru industria auto.
Luna aceasta, Ford a redus producţia la fabricile din Chicago, Flat Rock, Michigan şi Kansas City şi a implementat un program redus de muncă la uzina din Ohio. În martie, compania estima la 1-2,5 miliarde de dolari costurile provocate de deficitul global de semiconductori.
Iar criza e resimțită de toți producătorii auto, inclusiv de Dacia.