02 apr. 2021 | 15:01

Problema majoră la care să fii atent pe internet ca să nu rămâi și fără bani, și fără date

ACTUALITATE
Problema majoră la care să fii atent pe internet ca să nu rămâi și fără bani, și fără date

Peste jumătate (56%) dintre victimele afectate de ransomware au plătit răscumpărarea pentru a restabili accesul la datele lor, pe parcursul anului trecut, potrivit unui studiu global realizat de compania securitate Kaspersky, care a chestionat 15.000 de consumatori.

Cu toate acestea, pentru 17% dintre victime, plata răscumpărării nu a garantat returnarea datelor furate. Pe măsură ce publicul înțelege potențialele amenințări cibernetice, există motive semnificative de a aborda această lupta împotriva ransomware-ului cu optimism.

Ransomware este un tip de malware pe care infractorii cibernetici îl folosesc pentru a extorca bani. Acesta restricționează accesul la date până la plata răscumpărării, utilizând criptarea sau blocând utilizatorii. Raportul Kaspersky, „Consumer appetite versus action: The state of data privacy amid growing digital dependency”, a constatat că, pentru aproximativ un sfert dintre respondenți (26%), pierderea financiară estimată a fost mai mică de 100 de dolari, dar pentru 9%, costurile totale sunt între 2.000 și 4.999 de dolari.

Cum îi afectează pe oameni atacurile ransomware

Procentul victimelor care au plătit răscumpărarea pentru a primi din nou acces la datele lor, pe parcursul anului trecut, a fost cel mai ridicat în rândul celor cu vârste cuprinse între 35 și 44 de ani, două treimi dintre aceștia (65%) recunoscând că au plătit.

Făcând o comparație, puțin peste jumătate (52%) dintre cei cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani și doar 11% dintre cei cu vârsta peste 55 de ani au recurs la această abordare. Acest lucru arată că utilizatorii mai tineri au mai multe șanse să plătească o răscumpărare decât cei peste 55 de ani.

Indiferent dacă au plătit sau nu, doar 29% dintre victime au reușit să primească toate fișierele criptate sau blocate în urma unui atac. Jumătate (50%) au pierdut doar câteva dintre fișiere, 32% au pierdut o cantitate semnificativă, iar 18% au pierdut un număr mic de fișiere. Între timp, 13% dintre cei care au experimentat un astfel de incident și-au pierdut aproape toate datele.

Evită să plătești răscumpărarea pe care o cer hackerii

„Aceste date arată că am identificat un procent semnificativ de utilizatorii care au plătit o răscumpărare pentru datele lor în ultimele 12 luni. Dar predarea banilor nu garantează returnarea datelor șinu face altceva decât să încurajeze infractorii cibernetici să continue cu această practică. Prin urmare, recomandăm întotdeauna celor afectați de ransomware să nu plătească, deoarece acești bani susțin acest sistem infracțional”, comentează Marina Titova, Head of Consumer Product Marketing la Kaspersky.

Tot ea adaugă că cel mai bine ar fi să se asigure că investesc de la bun început în protecția și securitatea dispozitivelor personale și că realizează un backup în mod regulat al tuturor datelor. Acest lucru va face ca atacul în sine să fie mai puțin interesant sau profitabil pentru infractorii cibernetici, reducând utilizarea practicii și conturând un viitor mai sigur pentru utilizatorii web.

În prezent, aproximativ patru din 10 (39%) dintre cei chestionați au afirmat că erau conștienți de pericolul reprezentat de ransomware, în ultimele 12 luni. Este important ca acest număr să crească, pe măsură ce lucrul de la distanță devine tot mai răspândit.

Pentru a te ajuta să te protejezi, pe măsură ce înveți mai multe despre această formă de atac cibernetic, este vital să înțelegi la ce trebuie să fii atent și ce trebuie să faci dacă întâmpini astfel de situații.

Astfel, Kaspersky recomandă următoarele

  • Nu plăti răscumpărarea dacă unul dintre dispozitivele tale a fost blocat. Plata unor răscumpărări încurajează criminalii cibernetici să-și continue practicile. Mai bine contactează autoritățile locale și raportează atacul.
  • Încearcă să afli numele troianului ransomware. Aceste informații pot ajuta experții în securitate cibernetică să decripteze amenințarea și să păstreze accesul la fișierele tale.
  • Accesează noransom.kaspersky.com pentru a găsi cele mai recente decriptoare, instrumente de eliminare a ransomware-ului și informații despre protecția împotriva ransomware-ului.
  • Evită să dai click pe linkuri în e-mailuri spam sau pe site-uri web necunoscute și nu deschide fișiere din e-mail de la expeditori care nu prezintă încredere.
  • Nu introduce niciodată în computer USB-uri sau alte dispozitive de stocare dacă nu știi de unde provin.
  • Protejează-ți computerul de ransomware cu o soluție completă de securitate pe internet, cum ar fi Kaspersky Internet Security.
  • Fă o copie de rezervă a dispozitivelor, astfel încât datele tale să rămână în siguranță, dacă te confrunți cu un atac ransomware.