Primul eveniment cu peste 1000 de oameni din România: ar putea duce la Untold și EC
La câteva săptămâni după o petrecere cu 5000 de oameni în Germania, asociația RESTO din România propune organizarea unui eveniment experiment cu 1000 de persoane.
Industria organizatoare de evenimente este disperată să readucă în actualitate cele mai populare festivaluri din România. Înainte să vezi însă Untold, Electric Castle sau Neversea din nou, sunt necesare câteva teste legate de organizarea unor evenimente de asemenea amploare în pandemie. În acest sens, va avea loc primul experiment cu 1000 de persoane. Din păcate, momentan, este doar o propunere.
Asociaţia Patronală a Restaurantelor, Cafenelelor, Barurilor, Cluburilor, Saloanelor de Evenimente şi Beach Barurilor (RESTO) Constanţa propune autorităţilor organizarea în luna iulie a unui eveniment pilot pe litoral, după modelul unuia similar derulat în Olanda, la care să se permită accesul a peste o mie de participanţi, pe baza prezentării unui test COVID-19 negativ sau a certificatului de vaccinare, potrivit Agerpres.
„Se apropie Sezonul Litoral 2021 şi nu dorim să mai avem o vară fără evenimente! Industria caută soluţii, iar Asociaţia Patronală RESTO Constanţa vrea să organizeze un eveniment în luna iulie, eveniment la care să participe peste 1.000 de persoane, care trebuie să prezinte un test COVID negativ ori certificat de vaccinare”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a RESTO Constanţa.
Ca precedent pentru un asemenea experiment, într-un club din Amsterdam au participat 1300 de persoane, pentru a testa riscurile la care ar fi supusă populaţia în cazul ridicării restricţiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus. În final, nu se dorește decât ca autorităţile să ia cea mai bună decizie privind redeschiderea ţării. Un astfel de eveniment ar putea avea loc şi pe litoralul românesc.
RESTO Constanţa anunţă că a înaintat respectiva propunere către Direcţia de Sănătate Publică. Efortul vine în condiţiile în care organizarea evenimentelor ce au devenit tradiţionale – Untold sau Neversea – este pusă sub semnul întrebării și în 2021, din cauza pandemiei de coronavirus.
Corina Martin este președinte onorific al RESTO Constanța și a ținut să menționeze că participanţii la eveniment vor fi monitorizaţi, iar dacă rezultatele medicale, după 14 zile, vor fi bune, atunci s-ar putea redeschide industria evenimentelor în România, chiar dacă se vor impune anumite condiţii de acces.
„La o discuţie pe care am avut-o cu directorul DSP, Cristina Schipor, am avansat o propunere ca noi, Asociaţia RESTO să organizăm un eveniment pilot pe litoral, după modelul celui derulat în Olanda. Se apropie deja sezonul estival şi ar fi deja a doua vară fără evenimente pe litoral, iar din punctul nostru de vedere credem că industria de evenimente trebuie redeschisă, chiar dacă impunem anumite condiţii de acces la evenimente. Adică, după modelul companiilor aeriene, care impun restricţii la urcarea la bord, de ce nu am face şi noi la fel? Vrem sa monitorizăm împreună cu DSP şi cu alte instituţii evenimentul şi dorim să putem analiza apoi rezultatele”, a spus reprezentanta RESTO Constanţa.
Aparent, Emil Boc a avut o inițiativă similară în Cluj, dar nu s-a materializat până la această oră. Va fi însă interesant dacă reluarea evenimentelor pe bază de teste și vaccinare anti-Covid va duce la o creștere a ratei de vaccinare.