27 apr. 2021 | 09:30

Premiile Oscar, o relicvă din secolul trecut: ce spune audiența despre importanța distincțiilor

ACTUALITATE
Premiile Oscar, o relicvă din secolul trecut: ce spune audiența despre importanța distincțiilor

Decernarea premiilor Oscar a fost subiectul multor controverse în ultimul deceniu, dar oamenii se pare că s-au cam săturat de distincțiile de la Hollywood, iar această realitate s-a transpus în cifrele de audiență.

Se discută de mulți de ani de faptul că decernarea anuală a premiilor Oscar nu mai este la fel de relevantă cum obișnuia să fie acum 20-30 de ani. Până la evenimentul de duminică însă, nu era foarte clar cât de grav a devenit dezinteresul oamenii de pe întregul mapamond pentru etalarea de lux și opulență din centrul Los Angelesului. Situația s-a lămurit acum.

Audiența premiilor Oscar de sâmbătă noapte s-a prăbușit cu 9,85 milioane de telespectatori în Statele Unite, o scădere de peste 58% față de anul precedent și un minim istoric, potrivit cifrelor comunicate de canalul ABC care a transmis ceremonia. Oamenii nu mai vor să se uite la acest eveniment transmis într-o mare parte a planetei.

În cazul în care asociezi aceste valori cu stresul oamenilor din pandemie, te înșeli amarnic. Nici anul trecut în aceeași perioadă, lucrurile nu au fost mai roz. La începutul anului 2020, înainte ca pandemia să fi zguduit Hollywoodul și industria cinematografică în general, ceremonia Oscar a atras 23,6 milioane de spectatori americani, ceea ce era deja la momentul respectiv cel mai slab scor de audiență înregistrat de eveniment.

Per ansamblu, rezultatul este îngrijorător pentru organizatori, dar se aliniază cu alte valori de audiență înregistrate de premiile acordate în ultimele luni în aceeași industrie. Globurile de Aur au fost de asemenea o dezamăgire din acest punct de vedere.

Cu cinematografele închise pentru o mare parte din 2020 și studiourile care au împins înapoi premiera unor producții mari, nominalizații la Oscar din acest an erau vizibil necunoscuți de o parte din public, precum câștigătorul serii, „Nomadland”, un film independent cu un buget modest și cu mai mulți actori amatori care își joacă propriile roluri.

Pe lângă filme obscure, nu a ajutat evenimentul nici absența unor actori importanți, precum Anthony Hopkins premiat pentru cel mai bun actor. „La 83 de ani, nu m-am așteptat niciodată să primesc acest premiu, într-adevăr nu”, și-a cerut scuze din Țara Galilor Anthony Hopkins într-un videoclip postat pe Instagram.
La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele