Premieră istorică: cel mai vechi manuscris despre mumificare tocmai a fost tradus

Egiptologii au reușit să deslușească și să traducă cel mai vechi manual de mumificare descoperit până acum și unul dintre cele trei descoperite vreodată.

Manualul a fost denumit papirusul Luvru-Carlsberg, manualul fiind compus din bucăți de la Muzeul Luvru din Franța și de la Universitatea din Copenhaga din Danemarca.

Bazat pe stilul personajelor folosite la scrierea textului, acesta datează probabil din 1450 î.Hr., ceea ce îl face mai vechi cu peste 1.000 de ani decât celelalte două texte de mumificare cunoscute.

Deși din manual lipsesc anumite părți și scrieri, egiptologii au reușit să descifreze ceea ce au notat anticii, pentru posteritate.

Blestemul de pe Drumul Morții. Șoseaua Botoșani-Suceava a luat peste 3.000 de vieți în ultimii 25 de ani

7 zile de viscol și ninsori puternice în două orașe din România. Cine va avea parte de zăpadă la început de ianuarie 2025

Se pare că ar fi vorba despre scrieri cu caracter medical, rețete de plante folosite probabil și la tratarea afecțiunilor de care sufereau oamenii în timpul vieții, dar mai ales rețete și recomandări, instrucțiuni clare cu privire la modalitățile de îmbălsămare pentru corpurile persoanelor decedate.

Deși se estimează a avea o vechime notabilă, totuși, compușii de îmbălsămare descriși în manual sunt remarcabil de similari cu cei folosiți cu 2.000 de ani mai devreme în Egiptul pre-dinastic: un amestec de ulei de plante, un extract de plante aromatice, zahăr și rășină de conifere încălzită.

Deși principiile de bază ale îmbălsămării au supraviețuit mii de ani în Egipt, detaliile au variat în timp. Prin Noul Regat, când a fost scris Papirusul Luvru-Carlsberg, arta mumificării a evoluat într-un proces extrem de complicat de 70 de zile, lucru foarte complicat pentru cei ce aveau misiunea de a îmbălsăma trupul unei persoane.

Prin urmare, acest tratat pare a fi un soi de „broșură” menită să ofere informații la îndemână unor cunoscători, mai degrabă decât să învețe „de la A la Z” pe cineva despre arta imbălsămării.

Manualul era scris pentru specialiștii vremii

Cititorii vremii trebuiau, prin urmare să fie deja specialiști, însă procesul îndelungat pe care trebuiau să îl urmeze necesită, uneori și reîmprospătarea memoriei, prin urmare, papirusul era dedicat unei clase de specialiști, ceea ce am denumi astăzi „literatură de specialitate”.

Un aspect interesant este că manualul conține instrucțiuni detaliate pentru tehnicile de îmbălsămare care nu sunt incluse în celelalte două texte cunoscute. Concret, manualul împarte întregul proces de îmbălsămare în intervale de patru zile, cu două zile suplimentare pentru ritualuri ulterioare.

Enumeră ingredientele pentru un amestec lichid – în principal substanțe vegetale aromatice, cum ar fi rășina, împreună cu unii agenți de legare – care, împreună cu o bucată de in roșu , trebuiau așezate pe fața persoanei moarte.

Pe lângă elementele tehnice, regăsim și elemente de natură spirituală în manual. Manualul menționează o procesiune rituală a mumiei la fiecare patru zile pentru a celebra „restabilirea integrității corporale a decedatului”

Manualul deservea clasa superioară a societății

Prin complexitatea tehnicilor descrise, specialiștii egiptologi au ajuns la concluzia că aceste practici nu erau pentru oamenii de rând ci, probabil că se adresau oamenilor bogați, nobilimii sau chiar familiilor regale, fiind un procedeu foarte anevoios, dar și costisitor.

Procesul complet de 70 de zile descris în Papirusul Luvru-Carlsberg ar fi fost rezervat în cea mai mare parte regalității sau nobililor și oficialilor extrem de bogați.