17 mai 2021 | 15:16

Povestea primului autobuz electric românesc: cu ce se remarcă e-UpCity și când ajunge pe străzi

ACTUALITATE
Povestea primului autobuz electric românesc: cu ce se remarcă e-UpCity și când ajunge pe străzi

e-UpCity e primul autobuz românesc, produs de grupul ATP din Baia Mare. Compania vrea să revoluționeze astfel de transportul în comun și să o facă de pe plan local.

e-UpCity e primul autobuz electric românesc, lansat în urmă cu câteva zile de grupul ATP din Baia Mare. Vehiculul e în perioada de teste, dar se pare că lucrurile merg bine și poate intra în producție. Doar că e nevoie de bani.

Ca urmare a unei investiții de 25 de milioane de euro în dezvoltarea ATP Group și continuare neașteptată a demarării asamblării de camioane Truston, noul e-UpCity este un autobuz 100% electric cu o autonomie de minimum 200 km în oraș, ce poate fi extinsă până la 360 de kilometri prin majorarea pachetului de baterii produs de chinezii de la CATL.

Compania a oferit câteva detalii despre e-UpCity pentru economica.net.

e-UpCity, primul autobuz electric românesc

Grupul susține că axele sunt livrate de ZF Friedrichshafen AG și de DANA GK Drive System. Motorul electric al autobuzului e-UpCity este sincron cu magnet permanent și provine de la DANA Prestolite, sistemul de frânare este definit de experții de la WABCO, cel de climatizare încorporează tehnologia VALEO, iar sistemul de direcție este marca BOSCH/ZF.

Grupul susține că autovehiculul îndeplinește toate condițiile pentru a putea intra în producția de serie și pentru a fi scos pe străzi.

„Dacă în urmă cu 20 de ani, pentru un astfel de proiect trebuia să dispui de zeci de miliarde de euro, azi, efectele globalizării ne permit să accesăm specialiști din toate domeniile, dezvoltatori independenți din întreaga lume, care sunt angrenați în proiectele marilor corporații. Acest aspect îmbinat cu experiența noastră în lanțul de aprovizionare, respectiv de mentenanță a autovehiculelor, ne crează cadrul de a ținti obiective înalte”, au declarant oficialii ATP Group.

Important de precizat că producția maximă anuală e între 120 și 140 de unități. Dacă există cerere, însă, lucrurile se pot schimba.

„Capacitatea de producție va fi adaptată în urma solicitărilor și a comenzilor ferme care ni se vor lansa”, au completat aceștia.

Prețul, ținut la secret

Grupul nu poate oferi, deocamdată, un preț de pornire pentru e-UpCity.

„Prețul de achiziție variază în funcție de varianta configurată, de numărul de locuri, de autonomia de transport pentru care se optează, chiar de numărul de autobuze comandate de același client. Prețul va fi dezvăluit după prima vânzare”, s-au mărginit să declare cei de la ATP.

Autobuzul a fost scos în teste pe 1 mai și s-a ajuns la concluzia că încărcarea completă a bateriilor durează între 3 și 5 ore. Exteriorul a fost gândit cu ajutorul unor designeri români și, în ceea ce privește conectivitatea, ATB Bus e-UpCity este dotat cu Wi-Fi, prize USB cu două porturi încorporate în dreptul fiecărui set de scaune și monitor cu memorie externă portabilă pentru diferite proiecții multimedia.

Va mai dura, însă, ceva până când va fi scos pe străzi. Și va ajunge acolo doar dacă producătorul își dă seama că există cerere pentru așa ceva.