Poliția e cu ochii pe samsarii de mașini din România. Dauna ajunge la 20 milioane euro

Poliția e cu ochii pe samsarii de mașini din România. Dauna ajunge la 20 milioane euro

Poliția Română a transmis că miercuri au fost efectuate 62 de percheziții în București și alte șapte județe ( Ilfov, Bacău, Brașov, Călărași, Giurgiu, Ialomița și Vaslui). Vizate sunt persoanele care comercializau ilegal pe teritoriul țării mașini second-hand, spun autoritățile, așa-zișii „samsari”.

Polițiștii au descins miercuri peste membrii a cinci rețele specializate în evaziune fiscală în domeniul comerțului cu mașini second-hand, pe care le aduceau din străinătate.

Prejudiciu de 20 de milioane de euro

În ultimii trei ani, afacerea ar fi mers ca pe roate, în timp ce bugetul de stat ar fi suferit un prejudiciu de aproximativ 20 de milioane de euro, mai spun autoritățile.

Cum acționau grupările

Prin intermediul membrilor săi, cele cinci grupări ar controla direct sau prin interpuși mai multe societăți comerciale, ce desfășoară activități în domeniul comerțului intracomunitar cu autovehicule rulate.

Prin intermediul acestor societăți comerciale, ar fi fost achiziționate autovehicule de la parteneri din spațiul Uniunii Europene, cu preponderență din Belgia, Olanda, Germania, Italia, Franța, Spania, dar și din alte țări, pe care, ulterior, le-ar fi vândut în România, fără a înregistra veniturile în evidențele contabile și fără a declara operațiunile efectuate, sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului consolidat al statului, transmite Poliția Română.

„Activitatea infracțională a bănuiților ar fi fost săvârșită prin intermediul mai multor societăți comerciale și ar fi fost structurată pe diferite intervale de timp, în perioada 2016-2019”, precizează autoritățile.

La intervenții au participat ofițeri și agenți de poliţie judiciară din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Investigare a Criminalității Economice, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, inspectoratele de poliție județene Ilfov, Bacău, Brașov, Călărași, Giurgiu, Ialomița și Vaslui. De asemenea, echipele poliției au fost sprijinite de specialiștii Institutului Național de Criminalistică și luptători din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: