04 nov. 2021 | 13:50

Pădurile României dispar văzând cu ochii: în 2020 au fost distruse peste 4.700 de hectare

ACTUALITATE
Pădurile României dispar văzând cu ochii: în 2020 au fost distruse peste 4.700 de hectare

Adevăratele bogății ale țării noastre, de o valoare neprețuită, pădurile, au suferit teribil anul trecut. Au fost distruse nu mai puțin de 4.700 de hectare, din cauza flăcărilor, aceasta reprezentând doua cea mai mare suprafață din ultimii 34 de ani.

Anul 2020 a fost presărat de incendii devastatoare de păduri. După cum vedem, mii de hectare au fost distruse, iar pagubele se vor resimți decenii la rând, atât cât durează de la plantarea unui arbore până când acesta ajunge la maturitate.

Despre efectele pe care le are asupra calității aerului și sănătății noastre nici nu mai are rost să discutăm. Pierderile sunt, deci, dificil de descris și cuantificat în cuvinte, dar să vedem, în detaliu, care este situația din pădurile României.

Care e adevărul despre pădurile României

Cel mai recent studiu realizat de Joint Research Centre (JRC) pe baza datelor serviciilor de pompieri din statele membre, arată că, în țara noastră, anul trecut, au ars aproximativ 5.150 de hectare, din care 4.736 de hectare în pădure în urma a 584 de incendii.

Totodată, trebuie menționat faptul că alte 43 de incendii au ars 416 hectare de teren cu vegetație foresteră, situat în afara pădurilor.

Se pare că au ars 195,7 mii de plantații cu puieți și aproximativ 3.000 de metri cubi de lemn.

Conform experților care au analizat situația și au realizat comparații, aceasta este a doua cea mai mare suprafață de pădure afectată de incendii din ultimii 34 de ani.

Deși e dificil să estimăm în bani valoare pierderilor, pentru că nu e vorba doar de efecte financiare aici, experții susțin că pagubele, din acest punct de vedere, se ridică la 206,6 mii de euro. Important de menționat este că mai bine de jumătate dintre pădurile afectate de incendii, mai exact 2.714 hectare, aparțin statului. Prin urmare, pierderile financiare pot fi înțelese ca fiind pagubele noastre, ale cetățenilor de rând.

În privința luptei pompierilor cu focul devastator din păduri, s-au depus eforturi uriașe pentru a salva natura. 57 de incendii de pădure au fost stinse după mai bine de 24 de ore, unul dintre ele fiind stins după 10 zile. De asemenea, 570 de hectare au fost distruse într-un singur incendiu.