28 apr. 2021 | 19:21

Opțiunile care îți arată că Uber trece printr-o schimbare majoră: două dintre ele le vrei în România

ACTUALITATE
Opțiunile care îți arată că Uber trece printr-o schimbare majoră: două dintre ele le vrei în România

Uber a anunțat câteva opțiuni gândite pentru perioada actuală, dar și să vezi ce vrea compania de la afacerile în transport.

Noile servicii Uber, după cum susține compania, îi vor ajuta pe utilizatori să se adapteze mai bine la viața de zi cu zi de după pandemie. Obiectivul principal al noilor servicii este de a oferi utilizatorilor posibilitatea de a merge oriunde și de a obține orice au nevoie.

În primul rând, oferă 10 milioane de curse gratuite sau cu costuri reduse pentru comunitățile locale pentru a susține procesul de vaccinare.

Apoi, în ideea de conectare, introduce opțiunea Uber Connect. Este o modalitate rapidă și accesibilă de a trimite pachete prietenilor și familiei direct din aplicație. Serviciul este deja disponibil în peste 25 de orașe și va fi extins în țările europene, inclusiv în orașe ca Amsterdam, Londra, Oslo sau Varșovia.

Iar pentru cei care visează deja la viitoarele călătorii cu avionul, Uber introduce Reserve. Noua opțiune va permite, printre altele, planificarea unei călătorii cu un șofer preferat cu până la 30 de zile în avans. Serviciul va fi inițial lansat în Statele Unite.

livrare valet si pickup

Pentru călătorii mai scurte, compania introduce Hourly, un serviciu care permite rezervarea unei mașini și a unui șofer pe oră. Această funcție este perfectă pentru ieșiri rapide, pentru a face cumpărături și pentru întâlniri cu prietenii în oraș – totul într-o singură călătorie, cu un singur șofer. Serviciul este deja disponibil în câteva orașe din Australia, Statele Unite și EMEA. De asemenea, în următoarele luni, acesta va fi introdus în Țările de Jos, Portugalia și Suedia, printre alte locații.

Ce alte servicii să mai ai în vedere sau să le ceri în România de la Uber

Uber-pickup-go

Pickup and Go

E posibil ca mare parte din ce-a anunțat Uber acum să ajungă, cândva, în România. Până atunci, Rent ar fi o idee bună. Practic, închiriezi o mașină cu tot cu valet. Deocamdată, serviciul e oferit în parteneriat cu Avis, Budget, Hertz și alți câțiva furnizori de mașini. Comanzi mașina, ți-e livrată unde ai nevoie. Când ai terminat vine cineva și-o preia. Deocamdată, e lansată în Washington, iar în 2021 e vizată extinderea în SUA.

Al doilea serviciu cu adevărat util e Pickup and Go. Ideea e următoarea: urmează să iei un Uber, sau ești deja în mașină, și vrei ceva de mâncare. Poți vedea ce restaurante sau magazine sunt disponibile aproape de destinația ta. Plasezi comanda și o ridici când e gata. Totul în timp ce tu mergi spre destinație.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele