O nouă șansă de a afla dacă există extratereștri: ce s-a descoperit

de: Mădălina Bahrim
25 10. 2021

Omenirea trăiește acum un nou moment unic în istoria sa, în care am putea avea șansa de a afla dacă există ființe vii dincolo de Terra. Astronomii tocmai au descoperit cea mai tânără planetă.

Astronomii au mai descoperit și în trecut planete tinere, de-abia formate, însă descoperirea de acum le întrece pe toate. Aceasta ar putea fi cea mai „proaspătă” planetă peste care au dat vreodată oamenii noștri de știință, care se declară fascinați de misterul care gravitează în jurul noii lor descoperiri.

Ce este 2M0437b

O echipă de cercetători, condusă de Universitatea din Hawaii, a descoperit 2M0437b, una dintre cele mai tinere planete găsite vreodată la „doar” câteva milioane de ani lumină de noi.

Planeta bebelușă a fost găsită în „pepiniera” Norului Taur și este atât de tânără încât încă emană căldură asemănătoare lavei de la „naștere”.

Oamenii de știință se declară absolut fascinați de noua descoperire, pentru că, prin prisma acesteia, avem șansa să observăm în detaliu, atât cât ne permite tehnologia din zilele noastre, cum arată, de fapt, o lume infantilă.

Oamenii de știință au observat prima dată planeta în 2018 folosind Telescopul Subaru , dar au petrecut următorii trei ani folosind Observatorul Keck și alte telescoape din Hawaii pentru a urmări planeta și a face constatări importante despre aceasta și poziția ei în spațiu.

Observațiile viitoare ar putea arunca mai multă lumină asupra formării planetare. Deși vorbim despre o planetă nouă și îndepărtată, ea poate conține răspunsuri esențiale la originea planetei noastre, pentru care oamenii de știință nu știu ce să ne spună nici astăzi, după sute de ani de cercetare mai mult sau mai puțin avansată din punct de vedere tehnologic.

De asemenea, entuziaștii teoriilor extraterestre sunt de părere că acesta ar putea fi unul dintre momentele în care avem șansa să cunoaștem viața de pe alte planete. Chiar dacă este vorba despre o planetă proaspătă, tânără, de-abia formată, acest lucru nu exclude posibilitatea ca ea să găzduiască viață, posibil chiar inteligentă.