Noapte Muzeelor 2021: tot ce trebuie să știi despre evenimentul din acest an, când se ține și unde

Noapte Muzeelor 2021: tot ce trebuie să știi despre evenimentul din acest an, când se ține și unde

În 2021, Noapte Muzeelor va reveni la gloria de odinioară pe teritoriul României, fiind o programate evenimente în fiecare colț al țării, după ce anul trecut s-a petrecut aproape exclusiv online.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, pe 12 iunie, va avea loc în țara noastră Noapte Muzeelor 2021. Aceasta este cea de a XVII-a ediție, iar evenimentul va include expoziții, intervenții și experimente artistice, proiecții, spectacole, ateliere, concerte, tururi interactive, dar și câteva activități programate în spațiul online.

Activităţile din Noaptea Muzeelor sunt oferite anul acesta iubitorilor de cultură de către muzee şi case memoriale, galerii de artă, institute culturale, saloane şi studiouri creative, castele, palate, cetăţi, mori, teatre, universităţi, cinematografe, biblioteci, memoriale ale terorii comuniste, atenee, opere, filarmonici, lăcaşe de cult şi case ale experimentelor, după cum se arată într-un comunicat al organizatorilor remis Agerpres.

De această dată, Noaptea Muzeelor 2021 va fi prezentă în 185 de spaţii culturale din 72 de localităţi, din 37 de judeţe ale ţării. Dintre acestea, 43 de puncte culturale de interes se află în Bucureşti, unde publicul se poate bucura de o serie de intervenţii artistice şi culturale inedite şi interactive. Pe partea de online, vor avea programate evenimente Muzeul Naţional de Geologie din Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” şi marea majoritate a muzeelor Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

„De la Comana la Iaşi, de la Bucureşti la Aiud şi de la Craiova la Dorohoi sau Cluj-Napoca, ediţia Noaptea Muzeelor de anul acesta trece prin toate colţurile ţării şi este foarte efervescentă, creativă şi incluzivă. Avem peste 180 de activări artistice în toată ţara şi ne bucurăm foarte mult că, după un an extrem de complicat, în care am stat foarte mult în mediul online, putem invita publicul şi comunităţile la zeci de evenimente culturale primitoare, ca în vremurile bune”, a declarat Dragoş Neamu, manager Noaptea Muzeelor.

Anul trecut, în contextul pandemiei de coronavirus, peste 60 de muzee şi operatori culturali din toată ţara au sărbătorit Noaptea Muzeelor pe 14 noiembrie, prin evenimente culturale desfăşurate în marea lor majoritate în mediul online.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: