‘Mișcarea’ Banca Transilvania despre care trebuie să afli acum: în ce a băgat o grămadă de bani
Cea mai recentă tranzacție a Băncii Transilvania a intrat în vizorul Consiliului Concurenței.
Instituția analizează tranzacţia prin care Banca Transilvania S.A. intenţionează să preia Idea Bank S.A. Indirect, Banca Transilvania va prelua, în urma acestei tranzacții, și Idea Investment S.A., Idea Leasing IFN S.A. şi Idea Broker de Asigurare S.R.L.
Tranzacția BT trebuie să obțină autorizarea Consiliului
Conform legislației în vigoare în țara noastră, tranzacția are nevoie de autorizarea Consiliului Concurenței.
Într-un comunicat de presa, instituția anunță următoarele: „În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiunea trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei. Ca urmare, autoritatea de concurenţă va evalua tranzacţia în scopul stabilirii compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege”.
Consiliul Concurenței este singura autoritate responsabilă cu aplicarea regulilor de concurență, având ca principală misiune protejarea consumatorilor de practicile ce pot distorsiona funcționarea pieței libere.
Activitatea Consiliului Concurenței se desfășoară pe două componente: una preventivă, de monitorizare și supraveghere a piețelor, și una corectivă, de sancționare a abaterilor de la un comportament concurențial normal.
Banca Transilvania S.A. este principala societate a Grupului Financiar Banca Transilvania care furnizează o gamă largă de servicii financiare în România. Printre aceste servicii regăsim: servicii bancare, servicii de investiții, servicii de administrare a portofoliilor și leasing.
La rândul lor, Idea Bank S.A., Idea Investment S.A., Idea Leasing IFN S.A. și Idea Broker de Asigurare S.R.L. fac parte din Grupul Idea în România. Idea Bank S.A. oferă servicii financiar-bancare, Idea Investment S.A. oferă servicii de consultanță financiară pentru companiile din grupul Idea, în timp ce Idea Leasing IFN S.A. furnizează servicii de leasing financiar și credite destinate persoanelor juridice, iar Idea Broker de Asigurare S.R.L. intermediază produse de asigurare.
Prin această achiziție, Banca Transilvania continuă să se extindă pe piață, în ultima perioadă efectuând o altă mare tranzacție. Este vorba despre preluarea Bancpost, în 2019.