15 iul. 2021 | 15:35

Măsura drastică pe care această țară o ia, ca să reducă populația

ACTUALITATE
Măsura drastică pe care această țară o ia, ca să reducă populația

Din cauza natalității în creștere, India ar putea lua o măsură drastică și controversată, ca să reducă populația. Iată despre ce e vorba.

Mai multe state indiene se gândesc să pună în aplicare o politică controversată – politica celor doi copii – și să stimuleze sterilizarea, ca mijloc de control al creșterii populației, conform Digi24.

Statul Uttar Pradesh, cel mai populat stat al Indiei, cu un număr de locuitori mai mare decât Brazilia, a anunțat proiectul legislativ prin care orice persoană cu mai mult de doi copii ar putea pierde ajutoarele de stat, subvențiile și chiar locurile de muncă în instituții guvernamentale. Dacă într-o familie cu doi copii unul dintre părinți suferă o sterilizare voluntară, această familie va putea primi stimulente, potrivit The Guardian, citat de Digi24.

India vrea să reducă populația prin politica celor doi copii

Proiectul de lege a fost prezentat de guvernul local din Uttar Pradesh, controlat de partidul naționalist hindus Bharatiya Janata (BJP), care conduce și guvernul central. Guvernatorul Yogi Adityanath este considerat unul dintre cei mai duri naționaliști din partid și va candida și la alegerile de anul viitor.

Guvernul local a spus că proiectul de lege este motivat de „resursele ecologice și economice limitate”.

Statul nord-estic Assam, care este, de asemenea, condus de BJP, a anunțat luna trecută planuri pentru o măsură similară, care anulează beneficiile guvernamentale pentru familiile cu mai mult de doi copii, iar statul Gujarat, un alt stat BJP, este, de asemenea, în curs să anunțe o legislație similară.

Însă, deși se preconizează că India va depăși China ca număr de populație în următorul deceniu, mulți au pus la îndoială necesitatea acestor politici propuse în statele indiene. Deși statul Uttar Pradesh are o populație mare, de 240 de milioane de locuitori, cercetările arată că rata natalității în stat a scăzut aproape la jumătate între 1993 și 2016 și continuă să scadă, cu previziuni că până în 2025 numărul mediu de copii va scădea la 2,1 per mamă.

O tendință similară de declin se observă în toată India. Un raport guvernamental din 2020 a constatat că rata totală a fertilității – numărul de copii născuți per femeie – a scăzut în 14 din 17 state și este acum la 2,1 sau mai puțini copii.

O politică pentru doi copii a fost deja pusă în aplicare sub diferite forme în 12 state din India, dar patru state au revocat-o.