Mașinile diesel, interzise: primul oraș din România în care ar putea dispărea de pe străzi

Mașinile diesel, interzise: primul oraș din România în care ar putea dispărea de pe străzi

Epoca mașinilor diesel se apropie de iminentul sfârșit. Vedem acest lucru atât din planurile de producție ale marilor companii auto globale, cât și din convențiile asumate de organismele europene a căror politică de mediu e radical axată pe energia verde, în următorii ani. Însă, dacă ne așteptam la o tranziție de câțiva ani, iată că în România ar putea fi interzise mașinile diesel chiar mai repede.

Brașovul ar putea fi primul oraș din România care renunță la mașinile diesel

Primarul Brașovului e dispus să interzică aceste mașini. Allen Coliban îi consulta pe localnici, întrebându-i dacă sunt de acord cu măsuri speciale de reducere a poluării și îmbunătățirii calității aerului pe care aceștia îl respiră zi de zi, inclusiv cu renunțarea la mașinile diesel în localitate.

Știm că, deși Brașovul e un oraș montan, nivelurile de poluare ating aici frecvent cote ingrijoratore. Prin urmare, o soluție ar fi renunțarea la mașinile diesel.

„Brașovul este pe locul I în topul orașelor care iau măsuri împotriva poluării, dar mai avem drum lung până când să putem spune că avem un aer de bună calitate”, spune Allen Coliban.

Calitatea aerului e direct influențată de transport, iar edilul a anunțat deja că transportul în comun din oraș va fi 100% electric. Potrivit edilului, din cauză că există multe mașini diesel vechi, calitatea aerului este indoielnică, iar oamenii riscă să se îmbolnăvească, aerul fiind plin de particule în suspensie (PM10, PM2.5) cauzatoare de cancer (prima cauză de îmbolnăvire de cancer, conform Agenției Internaționale pentru Cercetarea Cancerului), mai spune primarul Brașovului.

Mai mult decât atât, poluarea costă și la buzunar

Pe lângă faptul că afectează sănătatea, poluarea afectează și buzunarul. Edilul dă exemplul Capitalei, și spune că un bucureștean pierde 3.000 de euro pe an din cauza poluării, potrivit unui raport realizat de organizația Observatorul Român de Sănătate.

Edilul e pregătit să implementeze măsuri radicale împotriva poluării și, pe lângă implementarea transportului public 100% electric, el pregătește și transport pe șine, piste de biciclete, mai multe spații verzi, dar și campanii de informare.

Ce recomandări mai are edilul Brașovului

Primarul susține că, pentru a combate poluarea, e nevoie de mult mai mult de atât. El reiterează recomandările celor de la Observatorul Român de Sănătate:

  • Încurajarea utilizării modurilor active de transport, precum bicicletele sau vehiculele electrice
  • Stabilirea unor zone cu emisii scăzute, unde au acces doar vehicule care respectă standarde ridicate de poluare.
  • Scutiri de taxe pentru mașinile care poluează puțin
  • Modernizarea transportului public în comun prin scoaterea din circuit a vehiculelor vechi și achiziționarea celora care nu poluează.
  • Interzicerea folosirii motoarelor diesel în interiorul orașului (existente în Atena, Bruxelles, Berlin, Madrid, Paris).
DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: