Invenția de ultimă oră a Amazon, prin care gigantul retailer vrea să pună capăt pandemiei

Invenția de ultimă oră a Amazon, prin care gigantul retailer vrea să pună capăt pandemiei

Odată cu izbucnirea pandemiei de coronavirus, medicii au recomandat oamenilor să se spele pe mâini, cu apă și săpun, cel puțin 20 de secunde. Dar cum ne dăm seama dacă respectăm acest timp?

Unii preferă să fredoneze câteva versuri din melodia preferată, alții să numere, dar poate fi enervant să faci asta de câteva ori pe zi, așa că Amazon a găsit soluția ideală.

Dacă îți dorești să fii sigur că te speli pe mâini regulamentar, adică respecți termenul de 20 de secunde indicat de medici și epidemiologi, atunci nu trebuie să ratezi cel mai recent produs al celor de la Amazon.

Dozatorul inteligent care te ajută în pandemie

Amazon a lansat un dozator de săpun intelignet, dotat cu temporizator. Datorită tehnologiei, îți va garanta o spălare a mâinilor de 20 de secunde, fără să mai fii nevoit să numeri sau să cânți, pentru a ști când trece timpul.

Dozatorul inteligent va fi disponibil pe site-ul Amazon începând din 4 august, la prețul de 54,99 de dolari, după cum anunță reprezentanții companiei.

Dozatorul de săpun e dotat cu lumini în partea de sus, care merg, încet, încet, în jos, odată cu trecerea celor 20 de secunde. Prin urmare, vei ști exact când s-a scurs timpul regulamentar de igienizare a mâinilor.

Totodată, funcționează și cu dispozitive Amazon Echo, ceea ce înseamnă că poți seta un difuzor Echo pentru a reda muzică, sau să aflii vremea, o glumă sau orice îțoi dorești, de fiecare dată când te speli pe mâini.

Amazon susține că dozatorul are o baterie cu o durată de viață de trei luni, după care poate fi reîncărcat printr-un port microUSB din spate.

Inițiativa Amazon nu este singura de acest tip de pe piața tech.

Alte companii oferă, de asemenea, modalități prin care oamenii se pot spăla pe mâini perioada minimă recomandată de experții epidemiologi. Apple Watch, de exemplu, poate detecta când utilizatorul îți spală mâinile și va porni automat un cronometru invers.

Citește și:
Etichete: