Idee de 1 milion de dolari: cum a reușit un antreprenor român să-i convingă pe marii investitori
Un startup din România, din domeniul IT, a reușit să atragă o finanțare de un milion de dolari.
Platforma românească Archbee, fondată de programatorul român Dragoș Bulugean, a obținut o finanțare în valoare de 1 milion de dolari din partea unui grup de investitori, condus de fondul polonez de venture capital Inovo Venture Partner. Mai mult, ideea sa a fost acceptată în acceleratorul de afaceri american YCombinator, cel mai important din lume.
Archbee a fost lansată în 2019 și e o platformă folosită de echipele din companiile de tehnologie, pentru a colabora mai bine în diverse proiecte.
Archbee, idee de 1 milion de dolari
Platforma pune în legătură echipele tehnice, cum sunt developerii, cu cele care nu se ocupă de partea tehnică (echipele de produs, spre exemplu). De asemenea, prin intermediul spațiilor sale, echipele pot să stocheze cantități mari de informații necesare în proiectele lor.
Astfel, Archbee spune că ajută startup-urile IT și alte companii de tehnologie să rezvolve mai rapid anumite probleme și să-și termine proiectele mai repede, punând ordine în activitatea de documentare tech. E, dacă vrei, un fel de Slack dezvoltat pe plan local.
Archbee a fost fondată la București, de Dragoș Bulugean, un programator care a terminat Automatoca la Craiova, în 2011. Platforma operează legal pe firma AiurLabs, înregistrată în statul american Delaware.
În doi ani, platforma a depășit 100 de clienți la nivel mondial, iar veniturile sale au crescut cu 20% de la o lună la alta, susține startup-ul.
„Misiunea noastră la Archbee este de a deveni instrumentul principal utilizat de companiile de dezvoltare la nivel global. Într-o lume tot mai distantă, ajutăm firmele să creeze sinergii, să îmbunătățească productivitatea și să construiască echipe mai fericite. Au fost 12 luni incredibile și suntem pregătiți să realizăm mult mai mult în anul următor”, a afirmat Dragoș Bulugean.
Archbee a fost acceptată și în cohorta YCombinator din vara anului 2021. Acesta este cel mai mare accelerator de business din lume, printre startup-urile dezvoltate aici numărându-se companii care valorează miliarde de dolari acum: Airbnb, Dropbox, Stripe, Reddit, DoorDash.