Cum poate ajuta statul la reducerea poluării: ce s-a întâmplat cu mașinile electrice în Germania

Cum poate ajuta statul la reducerea poluării: ce s-a întâmplat cu mașinile electrice în Germania

Germania e cea mai mare piață auto din Europa și tendințele observate acolo dau tonul și-n alte state.

Germania nu e degeaba numită patria mașinilor. Cel mai mare producător al lumii, Volkswagen, are sediul fix acolo și pare că dă tonul și-n materie de modele electrice, cele care sunt la mare căutare acum și-s considerate viitorul industriei. Iar statul german chiar a pus umărul adopția pe scară largă a acestor autoturisme.

Subvențiile acordate au făcut ca vânzările de automobile electrice să crească de peste trei ori anul trecut, față de aceeași perioadă a lui 2019. Practic, cea mai mare piață a Europei a venit în 2020 cu un amplu program de subvenționare a achizițiilor de mașini electrice și hibrid. Și de pe urma acestui demers au profitat clar producătorii care s-au dus în această zonă – începând cu Volkswagen și terminând cu Tesla, deloc de ignorat.

Mașinile electrice în Germania, la mare căutare

Cea mai mare piață auto din UE, Germania, a raportat 194.163 de automobile electrice vândute în 2020, de trei ori mai multe decât în 2019 (+206%), ca efect al subvențiilor acordate de guvern. Și vestea e cu atât mai suprinzătoare cu cât pandemia a lovit puternic industria, iar piața, per total, a scăzut cu aproximativ 20%.

În total, propulsiile alternative au ajuns la o treime din piață, potrivit cifrelor oficiale.

„E-mobilitatea a ajuns în centrul societății. Experiențele pozitive ale utilizatorilor, tehnologiile fiabile și o gamă tot mai mare de produse facilitează trecerea la e-mobilitate. Cu o pondere susținută în omologarea vehiculelor cu propulsie electrică de aproximativ 22%, ca în ultimul trimestru al anului 2020, obiectivul de 7-10 milioane de vehicule electrice înregistrate în Germania până în anul 2030, anunțat de guvernul federal, poate fi atins”, a declarat președintele KBA, Richard Damm.

Subvențiile acordate de statul german și-au atins scopul

Datele statistice oficiale arată că 13,5% din mașinile noi înmatriculate în Germania au propulsie electrică (complet sau hibrid). Statele federale Schleswig-Holstein, Berlin și Baden-Württemberg au cote deosebit de mari, cu peste 16%. Autovehiculele de mici dimensiuni cu baterie au reprezentat cel mai puternic segment, respectiv 29,9%. Segmentul SUV electric a reprezentat aproape o cincime (19,9%).

Clasa compactă a obținut o pondere apropiată, cu 19,6%.  În 2020, în Germania au fost înmatriculate 394.940 de vehicule noi electrificate (electrice și hibride). Cea mai vândută marcă pe acest segment a fost VW, cu 17,4% (+ 608,6% față de anul precedent), urmată de Mercedes (14,9% / + 499,8%) și Audi (9,0% / + 607,9%).

Din totalul de 194.163 de mașini complet electrice, cea mai mare pondere, 23,8%, a avut VW, urmată de Renault (cotă de 16,2%, creștere de 233,8%) și Tesla (8,6% / + 55,9%). În segmentul complet electric, cumpărătorii persoane fizice au reprezentat 48,8%. În cazul vehiculelor cu propulsie alternativă, ponderea achizițiilor comerciale a fost mai mare (63,5%).

Pe segmentul vehiculelor exclusiv electrice, VW s-a situat pe primul loc, cu o cotă de 20%, urmată de Renault (18,1%), Smart (11,6%) și Tesla (11,1%), cu o cotă de 20,2%. Principalele modele care au susținut vânzările de mașini electrice din Germania au fost VW ID.3, lansat în luna septembrie, Renault Zoe, un model cu tradiție deja pe aceste segment, și Tesla Model 3, care a reușit să livreze un volum record clienților europeni.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI