Iarna își intră deja în drepturi: temperaturi mai reci la noi decât în Rusia

Iarna își intră deja în drepturi: temperaturi mai reci la noi decât în Rusia

În mai multe regiuni înalte din România, iarna și-a intrat deja în drepturi, deși din punct de vedere calendaristic, nici măcar nu am intrat în a doua lună de toamnă. De exemplu, în noaptea de marți spre miercuri, termometrele indicau -8,5 grade Celsius pe Vârful Omu.

Agenția Națională de Meteorologie ne aduce vești la care nu ne-am aștepta în această perioadă a anului. E drept faptul că, în ultimii ani, asistăm la o schimbare radicală a climei, pe fondul încălzirii globale, însă temperaturile înregistrate noaptea trecută în mai multe zone din țară ne anunță că s-ar putea să avem parte de o iarnă timpurie și friguroasă.

În România e mai frig decât în Rusia

Conform măsurătorilor oficiale, în noaptea de marți spre miercuri, termometrele indicau -8,5 grade Celsius pe Vârful Omu. De asemenea, s-au înregistrat -5 grade Celsius în munții Țarcu și la Bâlea Lac.

Veștile surprinzătoare referitoare la vremea din zonele montane românești nu se opresc aici. Potrivit datelor Agenției Naționale de Meteorologie, la Miercurea Ciuc au fost -2 grade Celsius, iar la Predeal, -0,3 grade Celsius.

În schimb, în partea europeană a Rusiei s-au înregistrat temperaturi de -8,2 grade lCelsius a Kepino și -7,1 grade Celsius la Lovozero.

Totodată, ne mai arată meteorologii, în Scandinavia au fost sub -6,5 grade Celsius în două localități din Finlanda.

Nu în ultimul rând, la Lomnicky, în Slovacia (munții Tatra Înaltă), la 2.633 m altitudine, au fost -6,4 grade Celsius.

Aceste temperaturi sunt puse pe seama schimbărilor climatice la care este supusă planeta noastră, pe fondul încălzirii globale. Autoritățile din întreaga lume fac un apel disperat la diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră, întocmind planuri de acțiune urgente care să reducă acest volum, într-un timp cât mai rapid posibil, pentru a combate efectele schimbărilor climatice.

Recent, ONU a tras un semnal de alarmă spunând că, dacă nu vom schimba modul în care acționăm asupra mediului înconjurător, fenomele meteo extreme se vor intensifica în perioada următoare și vom asista la schimbări climatice extreme.