Guvernul lansează în premieră națională un program dedicat bunăstării copiilor. Cum vor fi sprijiniți cei mici

Guvernul lansează în premieră națională un program dedicat bunăstării copiilor. Cum vor fi sprijiniți cei mici

Luni, Guvernul a lansat lucrările dedicate Programului Național de Suport destinat copiilor în contextul pandemiei de COVID-19 – „Din grijă pentru copii”. Este primul program de această amploare dedicat exclusiv bunăstării copiilor din România.

Programul „Din grijă pentru copii” se dorește a fi un real sprijin pentru micuții din țara noastră, în contextul în care au avut de suferit de pe urma pandemiei de coroanvirus și nu numai.

Programul urmărește să ofere soluții ca răspuns la efectele pandemiei COVID-19 asupra copiilor în plan psiho-emoțional, dar și în raport cu riscurile de siguranță online și violența domestică.

„Nu cred că există foarte multe programe guvernamentale în care se vorbește despre inteligența emoțională. Este o premieră! Mă bucur că avem curajul să realizăm un program guvernamental care să se ocupe de problemele emoționale ale copiilor, să ofere ajutor și soluții.

Este un program necesar deoarece, în această pandemie, copiii au suferit foarte mult. În același timp, campania de vaccinare continuă, iar în aceste zile sunt mai multe acțiuni dedicate adolescenților.

Îi încurajez pe părinţi să ia cea mai bună decizie pentru copiii lor. Trebuie să înţelegem că e nevoie de cât mai multe persoane vaccinate pentru a trece cu bine de pandemia COVID-19”, a transmis prim-ministrul Florin Cîțu.

Copiii au fost afectați de pandemie și au nevoie de sprijin

După cum atrag atenția specialiștii, pandemia a generat un impact pluridimensional asupra creșterii și dezvoltării copiilor. Studiile internaționale în domeniu, dar și analizele exploratorii realizate la nivel național indică o serie de efecte nocive asupra stării de bine a copiilor cu posibile repercusiuni pe termen scurt, mediu și lung.

Printre cele mai frecvente efecte ale pandemiei asupra copiilor, constatate și prin cel mai recent (mai 2021) studiu elaborat de Salvați Copiii România, se numără: anxietatea, anxietatea școlară, tulburări de comportament, depresia, tulburări de anxietate sau somn.

Programul va fi structurat pe două arii de intervenție: inteligență emoțională-managementul emoțiilor și siguranța copiilor și este coordonat de consilierul de stat din Cancelaria Prim-ministrului, Mădălina Turza.

„Programul pe care l-am gândit și pe care îl lansăm azi vizează cele două mari vulnerabilități ale copiilor din timpul pandemiei: vulnerabilități apărute în plan psiho-emoțional și cele care au reieșit din riscurile asociate violenței domestice și online. Fie că vorbim de confruntare cu tensiunile din familie sau de cele cauzate de prezența excesivă în online a copiilor, programul a fost gândit la nivel conceptual să le adreseze pe ambele. Alături de principalii actori guvernamentali și neguvernamentali am stabilit două direcții de intervenție.

În primul rând, avem în vedere un set de măsuri destinate managementului emoțional al copilului, prin dezvoltarea de resurse pentru practicieni și beneficiari. Iar cea de-a doua componentă, care vizează siguranța copilului, presupune echiparea părinților și a altor actori implicați cu instrumente și informații în legătură cu violența la care sunt expuși copiii în ziua de azi. Îmi doresc ca toate materialele pe care le vom face să se adreseze și persoanelor cu dizabilități”– a declarat Mădălina Turza, consilier de stat.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: