Gigantul Facebook, pus la pământ de o fostă angajată: acuzațiile te vor lăsa mască

Gigantul Facebook, pus la pământ de o fostă angajată: acuzațiile te vor lăsa mască

Marți, în fața membrilor Senatului american, fostul angajat de pe Facebook, Frances Haugen, a acuzat gigantul social-media de faptul că a pus pe primul loc banii, în detrimentul oamenilor. Doar profiturile contau pentru Facebook, acuză Haugen. Femeia susține că liderii gigantului social-media știau că platforma dăunează copiilor, tinerilor și societății, dar nu erau interesați decât de a face mai mulți bani.

„Sunt aici astăzi pentru că eu cred că produsele Facebook dăunează copiilor, accentuează diviziunea socială și ne slăbesc democrația”, a spus Haugen, în fața instanței.

Înainte de a demisiona din funcția de manager de produs, Haugen a obținut de la companie zeci de mii de pagini de documente interne de cercetare, pe care le-a folosit pentru a depune mai multe plângeri la Securities and Exchange Commission.

Acestea sunt armele fostei angajate Facebook în lupta cu gigantul social-media, pe care îl acuză de faptul că e avid după profituri uriașe.

Liderii Facebook știu că platforma e toxică, dar așa se îmbogățesc

Femeia susține că, la vârful conducerii platformei sociale se știe faptul că aceasta are un impact negativ în societate, în special asupra tinerilor. Se știe și faptul că alimentează ura și accentuează diviziunea în rândul comunităților, chiar și la nivel global, însă se pune mai mult preț pe bani.

Dacă Facebook nu ar mai permite valurile de ură de pe rețea, oamenii ar petrece mai puțin timp conectați și, prin urmare, compania ar pierde sume colosale de bani. Așa cum se întâmplă lucrurile în prezent, însă, gigantul social-media face bani în fiecare minut, în timp ce utilizatorii sunt puși în plan secund.

Toate aceste acuzații le susține fostul angajat al Facebook în fața instanței americane, în încercarea de a genera niște modificări legislative care să protejeze mai mult utilizatorii acestor rețele sociale, mai ales pe cei de vârste fragede.

Citește și: