08 iul. 2021 | 15:15

FOTO VIDEO Noul BMW care-ți taie respirația: cum arată Serie 2 Coupe

ACTUALITATE
FOTO VIDEO Noul BMW care-ți taie respirația: cum arată Serie 2 Coupe

BMW a prezentat noul model al generației Serie 2. E vorba de varianta Coupe, lansată la 7 ani după debutul seriei.

BMW a decis să ducă povestea modelelor Serie 2 mai departe și a prezentat noul BMW Serie 2 Coupe. E o mașină sportivă, prin atitudine și prin ce are sub capotă, chiar dacă dimensiunile sunt mai mari. Germanii pregătesc, însă, și o variantă ultrasportivă.

Dimensiunile sunt un punct important al noii Serii 2, cu peste 10 cm în lungime, în plus față de generația anterioară, 6,4 cm în lățime și un ampatament cu 5 cm în plus, în timp ce înălțimea mașinii a coborât ușor, contribuind astfel la o mai bună stabilitate a mașinii.

Noua Serie 2 are astfel 4,53 metri lungime și 1,83 metri lățime, în timp ce înălțimea este de 1,39 metri.

FOTO VIDEO Noul BMW Serie 2 Coupe

Bavarezii promit un portbagaj extrem de spațios pentru un coupe compact, cu 390 litri, care se poate extinde prin rabatarea 40/20/40 a scaunelor din spate. Arhitectura cu tracţiune spate a noului BMW Seria 2 Coupé oferă o senzaţie sportivă de condus.

Vine echipat cu două motorizări – benzină și diesel, dar producătorul insistă că e, totuși, prietenos cu mediul și consumul e unul mic. Specificațiile le poți găsi mai jos:

BMW M240i xDrive Coupé:

  • Consum mixt de combustibil, în l/100 km: 8.8–8.1
  • Emisii medii de CO2, în g/km: 200–185

BMW 220i Coupé:

  • Consum mixt de combustibil, în l/100 km: 6.9–6.3
  • Emisii medii de CO2, în g/km: 156–142

BMW 220d Coupé:

  • Consum mixt de combustibil, în l/100 km: 5.1–4.6
  • Emisii medii de CO2, în g/km: 134-120

Împreună cu direcţia sport variabilă opţională cu Servotronic asigură caracteristici de condus directe, agile, cu mai puţin efort la virare.

Pe partea de infotainment, toate afişajele şi comenzile din interiorul habitaclului BMW Seria 2 Coupé sunt complet orientate către şofer.  Volanul M îmbrăcat în piele opţional, incluzând butoane multifuncţionale, emblema M şi cadru din piele moale Nappa oferă o direcţie sportivă şi directă.

Noul BMW Seria 2 Coupé va avea premiera mondială la Goodwood Festival of Speed din Anglia, pe 8 iulie, și va fi produs în uzina din San Luis Potosi, din Mexic. Producătorul bavarez urmează să anunțe și prețul de pornire pentru noul model, dar e clar că trebuie să te aștepți la câteva zeci de mii de euro.