13 sept. 2021 | 16:25

Elon Musk, apel pentru angajații Tesla: ce se întâmplă cu producătorul de mașini electrice

ACTUALITATE
Elon Musk, apel pentru angajații Tesla: ce se întâmplă cu producătorul de mașini electrice

Angajații Tesla trebuie să răspundă apelului lansat de către șeful companiei pentru a recupera pierderile înainte de încheierea trimestrului fiscal.

Directorul executiv al Tesla, Elon Musk, le-a cerut angajaților „implicare totală” pentru a compensa provocările de producție survenite la începutul celui de-al treilea trimestru și „pentru a asigura un număr decent de livrare în T3”, potrivit unui e-mail intern.

„Sfârșitul valului de livrare al trimestrului este neobișnuit de mare de această dată, deoarece am suferit, la fel ca întreaga industrie, din cauza penuriei de piese cu care ne-am confruntat la începutul acestui trimestru”, a spus el în e-mailul trimis miercuri.

El a mai adăugat că Tesla a construit „o mulțime de mașini cu piese lipsă care trebuiau adăugate ulterior”.

„Acesta este cel mai mare val de livrări din istoria Tesla”, a spus liderul companiei.

Americanii au înregistrat vânzări record în trimestrul aprilie-iunie, dar CEO-ul a declarat că „această creștere va fi determinată de stabilitatea pieței micro-cipurilor, care a rămas destul de volatilă”.

În mod tradițional, Musk trimitea e-mailuri angajaților aproape de sfârșitul trimestrial, îndemnându-i pe angajați să sporească livrările și, uneori, să sugereze chiar obiectivele de livrare.

Noile produse Tesla

Tesla a început să vândă pe piața nord-americană o nouă variantă de Model 3, care este dotată cu baterii bazate pe litiu și fosfat de fier. Compania se laudă că acest lucru va contribui la avansarea termenelor de livrare a vehiculelor.

Bateria LFP este utilizată, în prezent, pe Model 3 și Model Y, ambele fabricate în China. Mai mult, acestea sunt asamblate și vândute deja atât în China, cât și în Europa.

Compania a mai adăugat că, trecerea la Model 3 echipat cu noua baterie le va permite clienților să primească mașina mai devreme decât data inițială de livrare.

„Datorită ofertei limitate și a cererii mari, introducem pachetul de baterii Model 3 Standard Range Plus, pe care l-am lansat deja în Europa și Asia”, a scris compania într-un e-mail pentru unii clienți.