Domeniul cheie al dezvoltării în care bărbații sunt mai bine plătiți decât femeile, deși prestează aceeași muncă

Domeniul cheie al dezvoltării în care bărbații sunt mai bine plătiți decât femeile, deși prestează aceeași muncă

Tehnologia este domeniul cheie al dezvoltării. Cu toate acestea, discrepanțele salariale din piață pun în lumină faptul că, pentru aceeași muncă prestată, femeile sunt remunerate mai slab decât colegii lor bărbați.

Un studiu recent al Hired, o platformă dedicată persoanelor care caută un loc de muncă în tehnologie, scoate la iveală diferențele salariale dintre femeile și bărbații care ocupă aceleași poziții în plan profesional.

Conform analizei, în 2020, 59% dintre bărbații care lucrează în tehnologie au primit salarii mai mari decât femeile din același domeniu.

Femeile au primit, în medie, salarii cu 3% mai mici decât colegii lor bărbați, deși ocupau aceeași funcție și aveau aceleași responsabilități în cadrul organizațiilor analizate.

Totuși, nivelul de 3% este unul mediu, există piețe unde decalajele sunt și mai mari. Spre exemplu, în Londra, salariul bărbaților din tehnologie este chiar și cu 10% mai mare decât cel al femeilor din același domeniu de activitate.

În New York, decalajul este de aproximativ 7% în favoarea bărbaților.

Distriminarea salarială poate fi combătută prin transparență în cadrul firmelor

Una dintre cele mai bune modalități prin care întreprinderile se pot îndrepta spre egalitatea salarială este aplicarea unei politici transparente în privința salarizării. Experții în resurse umane sunt de părere că organizațiile ar trebui să pună la dispoziția angajaților nivelul salarial pentru o anumită poziție, fiindcă majoritatea cazurilor în care femeile ajung să lucreze pe mai puțini bani decât bărbații, se datorează faptului că acestea nu au date financiare la care să se raporteze, atunci când bat palma pentru un job.

Experții privesc, totuși, cu optimism către piața muncii din acest domeniu de activitate. Ei spun că tot mai multe femei încep să intre în acest domeniu și, prin urmare, ele nu vor mai fi o categorie minoritară într-o lume dominată de bărbați. Acest lucru le va conferi forța de a pretinde niveluri salariale egale și de a combate astfel fenomenul discriminării pe piața muncii, în sectoarele ocupate preponderent de bărbați.

Pentru acest studiu s-au intervievat peste 2.000 de angajați din domeniul tehnologiei, iar firma care a efectuat analiza a colectat date de la peste 10.000 de companii din domeniul de referință.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: