Doar vaccinurile nu sunt suficiente pentru a eradica un virus. Ce ne arată pandemiile din trecut

Variola a ucis milioane de oameni – 300 de milioane de oameni uciși de virus doar în secolul al XX-lea – înainte de a fi definitiv declarată eradicată la 8 mai 1980. A fost o zi foarte importantă, marcând ceea ce actualul director general al Organizației Mondiale a Sănătății, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, a numit cel mai mare „triumf de sănătate publică din istoria lumii”.

Variola, după cum a subliniat un cercetător, „a fost eradicată numai prin vaccinare”. Astăzi, această realizare se simte deosebit de încurajatoare și pare pregătită pentru o repornire, deoarece guvernele din întreaga lume spun publicului că vaccinul anti-COVID va pune curând capăt pandemiei și va readuce viața la normal.

Vaccinurile sunt o „lumină la capătul tunelului”, biletul nostru către „normalitate”. Au adus la suprafață un „sfârșit real”. De la guvernatorul New Yorkului Andrew Cuomo a venit inevitabila analogie militară: vaccinul nu e mai puțin decât „arma care va câștiga războiul”.

Istoria ne arată că nu doar vaccinul oprește un virus

Campaniile actuale de vaccinare nu încearcă să eradicheze SARS-CoV-2, virusul care provoacă boala COVID-19. Dar, pe baza istoricului vaccinării împotriva variolei, chiar și partea mult inferioară a imunității turmei va fi dificil de eliminat dacă ne fixăm atât de mult pe speranța noastră în vaccinare.

Orașul din România în care Călin Georgescu a fost votat în cel mai mare număr. Procentele sunt impresionante

Cum cureți televizorul fără să-l zgârii, de fapt. Aproape toată lumea face greșeala asta, trebuie să fim mult mai atenți

Deși eradicarea variolei este adesea susținută ca dovadă a succesului definitiv al vaccinurilor, nu trebuie uitat că variola a durat timp de secole înainte de a fi finalizată. Unul dintre primii pași către eradicare a avut loc în 1796 când Edward Jenner a injectat puroi extras dintr-o leziune de varicelă în brațul fiului de opt ani al grădinarului său.

Următorii 150 de ani au fost marcați de îngrijorarea cu privire la eficacitatea, siguranța și efectele secundare ale vaccinului. În 1963, medicii britanici erau încă alarmați de adoptarea lentă a vaccinării împotriva variolei.

Ezitarea nu a fost singura problemă. Până în secolul al XX-lea, vaccinurile au fost distribuite inegal în întreaga lume, iar focarele periodice de variola au rămas endemice în mare parte a lumii, în special în țările în curs de dezvoltare.

Evoluțiile tehnologice combinate cu măsurile de sănătate publică

Până în 1967, când OMS a lansat programul intensificat de zece ani de eradicare a variolei, alte patru eforturi de eradicare (boala Hookworm, febra galbenă, boala Yaws și malaria) eșuaseră deja, iar mulți implicați în astfel de programe deveniseră sceptici cu privire la eradicare ca obiectiv. Într-adevăr, directorul general al OMS din 1966, Marcelino Candau, credea că eradicarea bolii pur și simplu nu era posibilă.

Ceea ce își dăduseră seama era că vaccinurile singure nu sunt suficiente pentru a eradica o boală. În schimb, ar fi esențial să se combine evoluțiile tehnologice – cum ar fi introducerea vaccinurilor liofilizate stabil la căldură și a acului bifurcat (cu două brațe) – cu eforturi precum supravegherea, identificarea cazurilor, urmărirea contactelor, vaccinarea inelară (controlul unui focar prin vaccinarea unui inel de persoane în jurul fiecărui individ infectat) și campanii de comunicare pentru a găsi, urmări și informa oamenii afectați.

Acest tip de program ar întâmpina diverse provocări, de la finanțare la conflictele politice, la practicile și normele culturale. De asemenea, ar costa 20% din bugetul OMS și ar necesita un deceniu de muncă intensivă – și ar veni în detrimentul altor intervenții medicale mai de bază. Dar, în cele din urmă, a reușit. Variola, cel puțin în afara laboratorului, dispăruse.

A necesitat tot acest timp și efort coordonat, chiar dacă variola a fost, în anumite privințe, un candidat ideal pentru eradicare. În primul rând, simptomele sale au fost atât de evidente, încât a fost ușor de identificat și de urmărit. De asemenea, variola a fost o boală unică pentru oameni, care nu afectează alte animale. Eradicarea sa din populațiile umane a fost eradicarea sa de pe planetă.

Strategii de sănătate publică low-tech pentru a combate eficient un virus

Istoricul eradicării variolei face evident faptul că vaccinările de înaltă tehnologie funcționează numai atunci când sunt combinate în mod eficient cu strategii de sănătate publică de mică tehnologie. Aceste strategii de tehnologie scăzută includ izolarea și carantina, urmărirea infectaților, precum și o comunicăre eficientă.

Poate cel mai clar, povestea unui virus ca variola ne arată că controlul COVID necesită un efort global care să răspundă nevoilor locale. Acesta este parțial un imperativ etic, parțial unul practic. Dacă programul de eradicare al variolei, spre exemplu, ne-a învățat ceva, este dificilă, dacă nu chiar imposibilă, ameliorarea durabilă a bolii pandemice dacă națiunile insistă să acționeze izolat.

Glorificarea vaccinurilor anti-COVID sunt eficiente, desigur, doar că sosirea unui vaccin nu anunță sfârșitul pandemiei. Vaccinarea nu poate pune capăt virusului. Acest lucru a fost făcut de-a lungul istoriei de o armată de oameni și organizații care au lucrat intens și în cooperare pe tot globul, inventând și improvizând o serie de măsuri de sănătate publică. Acesta este modelul pe care-l aplicăm de la începutul pandemiei de COVID și la care nu trebuie să renunțăm, chiar și cu vaccinurile disponibile.