Digi RCS RDS, Vodafone și Orange schimbă abonamentele: cum plătești mai puțin de la 1 iulie
Începând cu data de 1 iulie 2021, operatorii de telefonie mobilă schimbă abonamentele. Acest lucru vine ca o veste grozavă pentru toți românii deoarece, prețurile serviciilor vor fi mai mici.
Operatorii de telefonie mobilă din țară urmează să practice un tarif de 0,7 eurocenți/minut în cazul apelurilor telefonice mobile, în timp ce operatorii de telefonie fixă, stabilesc un preț de 0,078 eurocenți/minut pentru apelurile telefonice fixe. Măsura se va aplica pe baza prevederilor legale din cadrul Regulamentului Delegat (UE) 2021/654 al Comisiei Europene.
Regulamentul în cauză stabilește tarifele maxime ale apelurilor care urmează a fi aplicate de către operatorii de telefonie fixă și mobilă, dintre aceștia făcând parte Digi RCS RDS, Vodafone și Orange.
Abonamentele se schimbă la cererea Comisiei Europene
Acest Regulament al Comisiei Europene este unul obligatoriu și are efect direct, fără a fi necesară transpunerea sa în legislația națională. Astfel, costul apelurilor telefonice mobile, va fi cu 8 puncte procentuale mai mic față de cel care a fost practicat până acum. Noul tarif va fi perceptul de către toate companiile de telefonie mobilă desemnate și care au o putere însemnată pe piața serviciilor de telecomunicații în propriile rețele mobile de telefonie.
Actul normativ european stabilește și costurile apelurilor la nivelul țării, pentru anii care urmează. Astfel, acesta vor fi:
- 0,55 eurocenți/minut în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022;
- 0,4 eurocenți/minut în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023;
- 0,2 eurocenți/minut de la 1 ianuarie 2024.
Totodată, costul apelurilor telefonice fixe cunoaște la rândul său o scădere de 20% , comparativ cu tariful practicat în momentul actual. În același Regulament al Comisiei Europene, este prevăzută o nouă scădere a costului maxim pentru apelurile telefonice fixe, începând cu data de 1 ianuarie 2022, atunci când costul unui apel va fi de 0,07 eurocenți/minut. Astfel, românii pot spune că primesc o veste bună în ceea ce pivește costurile apelurilor telefonice, acestea fiind aliniate costurilor care sunt practicate în toate celelalte țări ale blocului comunitar european.