Diamantele făcute în laborator revoluționează lumea bijuteriilor. De unde le poți cumpăra?
Recent, unul dintre cele mai mari branduri din lume, Pandora, a anunțat că va înceta să vândă diamante extrase din mine și va trece exclusiv la vânzarea de diamante fabricate în laborator.
CEO-ul Pandora, Alexander Lacik, a declarat pentru BBC că renunțarea la diamante extrase din mine este „ceea ce trebuie făcut”.
Este, de asemenea, convenabil și mult mai economic. „Putem crea în esență același rezultat pe care l-a creat natura, dar la un preț foarte, foarte diferit”, a adăugat el, subliniind că costurile sunt doar aproximativ o treime în comparație cu diamantele extrase în moduri tradiționale.
Producția de diamante extrase a scăzut anul trecut, după ce a atins apogeul în 2017. Potrivit BBC, pandemia a avut efecte catastrofale pe piața diamantelor, provocând scăderea producției cu aproximativ 18%.
„Diamantele nu sunt doar eterne, sunt şi pentru toată lumea”, a pledat preşedintele grupului, Alexander Lacik. Această alegere „este dovada programului ambiţios pe care îl dezvoltăm pentru a fi mai durabil”, a subliniat el.
Diamantele de laborator Pandora încep de la 350 de dolari și sunt produse în Marea Britanie. Compania speră să-și extindă piața datorită prețului redus.
Reducerea poverii miniere pe care diamantele le-au avut asupra umanității și mediului nostru, are sens pentru ca din ce în ce mai multe companii să se îndepărteze de această practică. Costurile mai mici sunt doar cireașa de pe tort.
Deşi diamantele sunt prezente doar într-o mică parte din vânzările Pandora, decizia companiei face parte dintr-o tendinţă a bijutierilor care vizează să ofere consumatorilor mai multe garanţii cu privire la respectarea drepturilor omului şi a mediului înconjurător.
Aceste diamante arată ca unele adevărate, dar sunt făcute, de fapt, în laborator
O echipă internațională de cercetători a creat diamante la temperatura camerei, în doar câteva minute, folosind niveluri extrem de ridicate de presiune.
Echipa a ajuns la două tipuri de diamante: una obișnuită pe care o vei găsi pe o bijuterie și un Lonsdaleite, care este un tip ultra-puternic de diamant care se găsește de obicei la locul impactului meteoritului.
„Diamantele naturale se formează de obicei pe parcursul a miliarde de ani, la aproximativ 150 de kilometri adâncime în Pământ, unde există presiuni ridicate și temperaturi de peste o mie de grade Celsius”, a declarat profesorul Jodie Bradby al Universității Naționale Australiene într-un comunicat.