Deșeurile spațiale, o problemă din ce în ce mai mare: cum am ajuns aici, care este soluția

Ca și cum încălzirea globală și pandemia COVID-19 nu erau de ajuns, acum trebuie să ne facem griji și că ne putem trezi cu un satelit în pat? Da și nu prea.

De la începutul incursiunilor ei în spațiu, de prin anii 1950, și până în prezent, omenirea a lansat mii de rachete, iar și mai mulți sateliți au fost plasați pe orbita geostaționară a Pământului. Și sunt deja atât de mulți, încât riscul să se ciocnească între ei este cât se poate de real. Dar noi lansăm în continuare, iar fiecare nouă lansare duce acolo sus și gunoaie, sub forma rămășițelor pe care le lasă în urmă rachetele propulsoare, la desprinderea sateliților. Iar dacă grosul gunoaielor spațiale ce ne orbitează este reprezentat acum de miile de sateliți ieșiți din uz sau lansați cu insucces, să nu credeți că tot soiul de componente, mai mici sau mai mari, desprinse din mașinăriile noastre spațiale, nu pot crea probleme similare la un moment dat.

Uitându-ne la cifre, observăm că dintre cei aproximativ 5 000 de sateliți ce orbitează în jurul Pământului, 2 000 sunt activi, iar 3 000 morți. Pe lângă aceștia, există în jur de 34 000 de elemente metalice cu dimensiuni mai mari de 10 centimetri, dar și milioane de alte fragmente minuscule care pot provoca dezastre la fel de mari în cazul unei coliziuni cu, să zicem, ceva de genul Stației Spațiale Internaționale. Sau satelitul Hubble. În cazul stației spațiale, cosmonauții de la bord au fost nevoiți să-i modifice de mai multe ori traiectoria, tocmai pentru a evita astfel de coliziuni, iar sute de alte manevre de evitare sunt efectuate în fiecare an în cazul sateliților, din centrele spațiale.

În fapt, problema reală nu o reprezintă fragmentele mici ce se desprind la câteva sute de metri altitudine, căci acestea reintră de obicei rapid în atmosferă, unde ard în întregime, ci fragmentele sau sateliții de la altitudini mai mari de 36 000. Adică acolo unde sunt plasați de obicei, pe orbite geostaționare, sateliții meteo, militari și de comunicații. Și tot acolo, gunoiul spațial va continua să ne dea roată sute, chiar mii de ani, dacă nu facem ceva să-i îndepărtăm.

Programul băncilor de sărbători. Ce orar de funcționare vor avea BRD, BCR, Banca Transilvania, Unicredit Bank, Raiffeisen Bank între 24 decembrie 2024 – 7 ianuarie 2025

Ce pun moldovencele în aluatul de cozonac ca să iasă mai fraged și mai pufos. Singurul ingredient care face diferența

Nu este exclus ca doi sateliți trași pe linie moartă să se ciocnească între ei, impactul dând naștere unei mulțimi de fragmente poate chiar și mai periculoase, prin prisma faptului că sunt greu de detectat. Iar ca să complice și mai mult treaba, marile puteri spațiale și-au făcut un obicei din a lansa rachete spre proprii sateliți scoși din uz, transformând porțiuni din orbia Pământului, fie și temporar, în poligon de trageri. De aici, și mai multe gunoaie.

Din fericire, coliziunile între sateliți sunt rare, iar gunoiul spațial nu reprezintă un pericol real pentru planurile omenirii de a explora spațiul. Cel puțin, nu momentan.

Gravity

În viitor, nu este exclus ca scenariul din filmul Gravity să devină realitate. Filmul are la bază așa-zisul sindrom Kessler, o idee a savantului NASA Donald Kessler, de prin 1978. Conform acesteia, dacă se va ajunge să avem prea multe deșeuri spațiale pe orbită, sunt șanse mari să se producă o reacție în lanț, în care tot mai multe obiecte intră în coliziune, antrenând astfel o cantitate și mai mare de deșeuri spațiale, până în punctul în care orbita Pământului va deveni inutilizabilă.

30 de ani mai târziu, Kessler a început să ne pună serios pe gânduri, în contextul în care mai multe companii plănuiesc sau au început deja să lanseze pe orbită așa-zise Mega Constelații, grupuri mari de sateliți care ne vor furniza în mod direct Internet. În acest scop, SpaceX și Amazon plănuiesc să lanseze în total mii de sateliți, ceea ce înseamnă că în curând numărul total al sateliților de pe orbită va ajunge la 50 000! Adică mai multe manevre de evitare, dar nu doar a gunoiului spațial. Ca o confirmare a pericolului, în 2019, agenția Spațială Europeană a fost nevoită să efectueze prima manevră de evitare a coliziunii dintre un satelit al său și o Mega Constelație.

La cât mai puține gunoaie!

Pentru că scenariul lui Kessler implică consecințe catastrofale în mai multe domenii, inclusiv în cel al comunicațiilor, Națiunile Unite cer mai nou tuturor companiilor să-și îndepărteze sateliții de pe orbită în termen de 25 de ani de la scoaterea lor din uz. Ușor de zis, cam greu de făcut, însă, căci nu s-a gândit nicio companie până mai ieri să-și elimine gunoaiele lăsate pe orbită. În acest scop, diverse companii au început să experimenteze cu soluții de eliminare a deșeurilor spațiale de dimensiuni mari, precum sateliții. Cum ar fi misiunea RemoveDBRIS, lansată cu ajutorul rachetei SpaceX CRS-14 în anul 2018, al cărei scop a fost acela de a-i provoca unui satelit-țintă o coborâre accelerată de pe orbită, cu ajutorul unei plase imense. Dar este suficient? Cum rămâne cu drăcoveniile pe care abia le vezi cu ochiul liber prin hubloul unei navete sau al unei stații spațiale?

În încheiere, dacă tot am menționat în introducere încălzirea globală, ce va face la un moment dat omenirea să fiarbă, merită să aflați că aceasta poate influența și modul în care se vor comporta deșeurile spațiale în viitor, cele două probleme riscând să se completeze una pe cealaltă.

Cum spuneam, atmosfera Pământului atrage resturile aflate pe orbită, incinerându-le în straturile sale inferioare, care sunt mai groase. Problema e că odată cu creșterea nivelului dioxidului de carbon eliberat în atmosferă, straturile superioare ale acesteia scad în densitate, ceea ce diminuează acest efect. Din studiului care a evidențiat problema, până acum drastic subestimată, mai aflăm și că, în cel mai pesimist scenariu, cantitatea de deșeuri spațiale care ne orbitează va crește de cincizeci de ori până în anul 2100.

Așadar, semnale de alarmă peste semnale de alarmă. Și nu ai cum să nu te gândești serios la faptul că cele mai crunte scenarii postapocaliptice, tratate în atâtea filme, pot deveni realitate. Poate nu pentru noi, cei care facem acum umbră pământului, dar mi-e milă de generațiile următoare.