Dedeman, subiect de fraudă: cum te lasă hackerii fără bani în cont, conform experților
Probleme pentru gigantul român. Aceștia sunt victima unei campanii de înșelăciune.
Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică, CERT-RO, ne atenționează în privința unei noi modalități de înșelăciune practicată în mediul online. Ținta, de data asta, este Dedeman.
„În ultimele zile, utilizatori din România au primit mesaje în care erau anunțați că au obținut un premiu la «Tombola» Dedeman. Pentru detalii, aceștia erau invitați să acceseze un link care îi redirecționa către o pagină de «phishing», unde urmau să introducă date personale sau financiare, pentru a beneficia de «câștig». Este vorba despre o tentativă de fraudă tip «scam», metodă utilizată frecvent de atacatori”, semnalează specialiștii CERT-RO.
Compania Dedeman a publicat un anunț prin care atrage atenția că nu organizează sondaje, concursuri online sau alte campanii promoționale cu revendicare de premii.
„Acestea sunt atacuri de tip phishing sau alte forme de fraudare informatică. De aceea, pentru siguranța ta, îți recomandăm să nu dai curs campaniilor sau mesajelor de acest tip primite pe e-mail, Facebook, WhatsApp sau alte rețele sociale și să nu furnizezi informații personale sau datele cardului. Toate concursurile organizate de DEDEMAN vor fi anunțate prin canalele de comunicare oficiale, pagina oficială de Facebook sau website-ul nostru”, precizează compania.
Ce înseamnă atacuri phishing
Atacul de tip phising este o înșelătorie prin care utilizatorii sunt convinși să-și împărtășească datele personale, cum ar fi detaliile cărții de credit și parolele, oferind hackerilor accesul la dispozitivele lor, adesea chiar fără să știe că au făcut acest lucru.
Nu există metode care să funcționeze 100%, dar există pași pe care îi poți lua pentru a fi mai apărat de ele.
Astfel, verifică foarte atent toate link-urile din email-uri și mesaje înainte de a apăsa pe ele. Nu deschide email-uri care arată suspicios, sau link-uri scurte care nu au destinația clar vizibilă.
Verifică dacă site-ul pe care te afli este securizat. Pe site-urile care dispun de criptare o să apară în stânga linkului simbolul unui „lacăt”. Asta, însă, nu este de ajuns deoarece nu garantează 100% că site-ul este ceea ce pare. Întotdeauna să activezi autentificarea în doi pași. Nu în ultimul rând, raportează eventualele tentative de phishing către autorități și către persoanele sau companiile afectate.