Decizia alimentară care poate salva planeta, dar îți va fi și ție foarte utilă

Decizia alimentară care poate salva planeta, dar îți va fi și ție foarte utilă

Puțini oameni cunosc impactul real al consumului de carne. Potrivit experților, acest aliment nu doar că afectează sănătatea organismului, dar influențează negativ și mediul înconjurător.

Comitetul pentru Schimbări Climatice din Marea Britanie spune că oamenii ar trebui să reducă consumul de carne atât pentru sănătatea lor, cât și pentru planetă.

Experții au tras un semnal de alarmă cu privire la consumul global de carne, susținând că bovinele sunt una dintre sursele principale ale gazelor cu efect de seră, responsabile pentru încălzirea globală.

Cu toții asistăm în ultima perioadă la degradarea condițiilor meteolorologice, a climei, etc. E nevoie de măsuri urgente și eficiente care să stopeze sau, cel puțin, să ajute la diminuarea efectelor negative asupra Terrei. Reducerea consumului de carne ar putea fi una dintre aceste măsuri, susțin experții britanici.

Cercetătorii susțin că miniștrii ar trebui să se implice în această situație și să recomande oamenilor să consume mai puțină carne. În acest sens, Comitetul spune că premierul Marii Britanii, Boris Johnson, trebuie să elaboreze politici bazate pe dovezi pentru a încuraja dietele mai sănătoase și a stabili obiective clare.

Consumul de carne ar trebui redus cu 20%, până în 2030

Oamenii ar trebui să fie rugați să mănânce cu 20% mai puțină carne și produse lactate, până în 2030 și cu 35% mai puțin, până în 2050, sunt de părere cercetătorii din cadrul Comitetului pentru Schimbări Climatice din Marea Britanie.

Un purtător de cuvânt al guvernului a declarat că Strategia Net Zero, care va fi dezvăluită în toamnă, va arăta unde se vor impune reduceri de carbon în întreaga economie.

Totuși, Comitetul se plânge că publicului nu i s-au solicitat să facă schimbări esențiale pentru protejarea climei.

Pe lângă reducerea consumului de carne, membrii Comitetului pentru Schimbări Climatice din Marea Britanie sunt de părere că ar trebui ca oamenii să limiteze și deplasările cu avionul, un alt factor poluant important, la nivel global.

Citește și: