De la 1 ianuarie 2022, vine din nou teroarea la facturi: un nou val de scumpiri în masă

De la 1 ianuarie 2022, vine din nou teroarea la facturi: un nou val de scumpiri în masă

Anul nou nu are deloc semne bune pentru români. Un nou val de scumpiri la facturi e iminent, avertizează analiștii economici, care se așteaptă ca prețurile să înceapă să crească încă din zorii lui 2022.

În 2021, românii au avut de înfruntat scumpiri în lanț la aproape toate bunurile și serviciile. S-au scumpit semnificativ carburanții, alimentele de larg consum, dar mai ales facturile la energie electrică și la gazele naturale.

Toate acestea au erodat puterea de cumpărare a oamenilor de rând, ale căror venituri din salarii și pensii au rămas neschimbate pe parcursul anului ce stă să se încheie. Din nefericire, nici 2022 nu va veni cu vești mai bune.

Anul nou debutează cu noi scumpiri la facturi

2022 va începe cu un nou val de scumpiri la facturile românilor de energie electrică și gaze naturale. Vor resimți majorările de preț cei nu mai puțin de 3,7 milioane de consumatori clienți casnici, ce au rămas racordați la sistemul centralizat și nu și-au ales o ofertă de furnizare a energiei electrice sau a gazului natural, din piața concurențială.

Totuși, în toată această criză inflaționistă de pe piețele energetice, există și o veste cât de cât bună. Este vorba despre faptul că, deși prețurile se majorează chiar cu prima zi a noului an, oamenii nu vor plăti din start prețurile majorate. Concret, ei vor achita prețul plafonat de stat, eventual și cu o compensare suplimentară a facturii, până la data de 31 martie 2022. În cazul în care legislația nu va suferi modificările de rigoare, iar statul nu va interveni spre a-i proteja pe consumatori, prețurile majorate vor pica pe umerii acestora, de la 1 aprilie 2022.

Prin urmare, a mai rămas foarte puțin timp până când asupra românilor se va abate noul val de scumpiri. Din fericire, de la 1 ianuarie 2022 intră în vigoare majorarea salariului minim pe economie, dar și o serie de ajutoare de stat acordate pensionarilor. De exemplu, în prima lună din an, niciun pensionar din țară nu va încasa un venit mai mic de 2.200 de lei de la stat.

Citește și: