07 apr. 2021 | 14:13

De ce nu poți merge, deocamdată, cu Dacia Spring în România: unde o poți conduce și cât te costă

ACTUALITATE
De ce nu poți merge, deocamdată, cu Dacia Spring în România: unde o poți conduce și cât te costă

Dacia Spring n-a ajuns deocamdată la clienții din România și nici nu o poți conduce în sistem de car-sharing.

Dacia a venit cu o strategie inedită pentru primul său model electric – Dacia Spring. Constructorul autohton a preferat să o livreze prima dată companiiler care dețin flote de închiriere în sistem car-sharing și mai apoi să o ofere la vânzare clienților persoane fizice.

Promisiunea ar fi fost, așadar, de a o putea conduce în sistem de închiriere și pe străzile din România. Doar că nu a fost să fie.

Constructorul autohton susține că poartă discuții și cu companii de la noi din țară, dar nu s-a ajuns la niciun rezultat concret. Nu e, însă, cazul Franței. Acolo poți conduce Dacia Spring cu doar 5 euro pe zi.

Dacia Spring nu e încă în România

Nu e clar motivul pentru care primul model electric al constructorului de la Mioveni n-a ajuns și-n flota companiilor de car-sharing care activează în România. Oficial, se poartă discuții. Neoficial, e posibil să nu fi existat interes sau condițiile să fi fost prea dure pentru una din părți.

Producătorul auto s-a rezumat la a spune doar că se poartă negocieri cu mai mulți potențiali clienți din acest sector.

În Franța, însă, grupul Renault a încheiat un parteneriat cu rețeaua franceză Leclerc, care a și primit între timp primele modele promise. Le închiriază cu 5 euro pe zi, iar prețul crește în funcție de numărul de kilometri parcurși.  Francezii au semnat un contract pentru 3.000 de modele Dacia Spring pe care să le ofere spre închiriere în marile orașe din Franța.

Dacă ești interesat, așadar, să conduci prima electrică a producătorului de la Mioveni, mai trebuie să aștepți. Chiar dacă ai dat o precomandă, ai putea aștepta chiar până anul viitor.

Când ajung primele modele în țară

Producătorul de la Mioveni spune că aproape 6.000 de români s-au înscris pentru a cumpăra modelul Spring. Toți au plătit deja o taxă de 99 de euro. Primele livrări se fac în septembrie, restul abia în 2022.

Șefii companiei susțin că situația este extrem de volatilă din cauza pandemiei și a crizei semiconductorilor. Nimeni nu poate oferi, așadar, o dată certă la care mașinile vor ajunge la cei care le-au comandat.

Versiunea „Comfort Plus” a Dacia Spring va fi disponibilă la prețul de 18.100 euro (TVA inclus). Abia prin septembrie vor fi deschise precomenzile pentru versiunea de echipare „Comfort”, disponibilă la prețul de 16.800 euro (TVA inclus).

Cine are noroc și prinde Dacia Spring prin programul Rabla Plus va plăti pentru un model sub 10.000 de euro.