27 aug. 2021 | 14:55

De ce nu este acesta un moment bun să accesezi un credit de la bancă

ACTUALITATE
De ce nu este acesta un moment bun să accesezi un credit de la bancă

Dacă intenționezi să accesezi un credit bancar în perioada următoare, nu ai prins momentul oportun. Băncile Centrale înăspresc condițiile de creditare, iar noile rigori se vor resimți și la multe dintre băncile comerciale, avertizează analiștii economici.

Banca Centrală Europeană (BCE) tocmai a publicat un studiu de piață care scoate la lumină temerile marilor bancheri.

Băncile Centrale din zona euro au început să limiteze accesul companiilor la credite. Din nefericire, spun analiștii, nu este vorba despre o situație punctuală, ci despre o nouă tendință pe piața bancară, ce se va menține și în perioada următoare.

Pe lângă faptul că există riscul ca aceste condiții de finanțare să se înăsprească și pentru gospodării, noua atitudine a băncilor riscă să pericliteze creșterea economică din zona euro, avertizează experții, care privesc cu îngrijorare fenomenul.

Conform cifrelor oficiale, împrumuturile acordate în iulie companiilor non-financiare au urcat cu 1,7%, faţă de un avans de 1,8% în iunie. De asemenea, creditele acordate gospodăriilor au crescut cu 4,2% în iulie, faţă de un avans de 4% în iunie, acesta fiind cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani.

În acest moment, creditarea de-abia a atins jumătatea nivelului înregistrat înainte de izbucnirea crizei sanitare.

Temerile legate de valul patru afectează sectorul bancar

Cel mai probabil, atitudinea marilor bănci centrale are la bază temeri legate de evoluția pandemiei de coronavirus. Tot mai mulți experți dau ca sigură venirea celui de-al patrulea val pandemic. De asemenea, tulpina Delta a coronavirusului cunoaște o răspândire accentuată în multe regiuni ale lumii, ceea ce generează și mai multă instabilitate.

Acest context generează o puternică lipsă de predictibilitate pe piețele financiare globale, motiv pentru care se adoptă astfel de atitudini precaute din partea băncilor.

Prin urmare, tot ceea ce pot face doritorii de credite este să aștepte să vadă din partea băncilor o deschidere către acordarea de împrumuturi. O perioadă de așteptare poate fi benefică și pentru persoana sau compania care accesează creditul cu întârziere, deoarece o îndatorare într-un astfel de moment imprevizibil poate însemna o povară financiară greu de suportat pe viitor.