De ce avem senzația că timpul trece mai repede pe măsură ce îmbătrânim: explicațiile specialiștilor

De ce avem senzația că timpul trece mai repede pe măsură ce îmbătrânim: explicațiile specialiștilor

Senzația că timpul trece mai repede pe măsură ce îmbătrânim e una reală și mulți oameni se confruntă cu ea. Specialiștii au, însă, și câteva explicații.

Senzația că timpul trece mai repede atunci când îmbătrânim e una reală și nu ar trebuie să te sperie cumva, dacă te încearcă așa ceva. Există câteva explicații date de oameni pregătiți din domeniu. Când erai mic, părea că ai tot timpul din lume la dispoziție să faci lucruri.

Când ai început să crești nu prea a mai fost așa. Iar lucrurile se desfășoară tot într-o direcție accelerată pe măsură ce îmbătrânești.

De ce trece timpul mai repede când îmbătrânim

S-au făcut multe studii pe subiect, dar poate cel mai relevant dintre ele vine de la Peter Mangan, psiholog la Clinch Valley College în Wise, Virginia. El a luat 25 de oameni cu vârste cuprinse între 19 și 24 de ani și 15 oameni cu vârste cuprinse între 60 și 80 de ani și le-a cerut să estimeze un interval de trei minute, numărând secundele printr-o tehnică de tipul „1, 1000, 2, 1000…”.

Adulții tineri au reușit aproape perfect estimarea, atingând o medie de trei minute și trei secunde. În cazul celor mai vârstnici, trecuseră trei minute și 40 de secunde pe care ei le-au perceput ca fiind trei minute, potrivit New Scientist.

O ipoteză sugerează că alternarea ceasului biologic ar putea fi cauza. Încetinirea metabolismului când o persoană devine adultă merge concomitent cu încetinirea bătăilor inimii şi a respiraţiei. Stimulatoarele cardiace biologice ale copiilor fizează bătăile inimii sau respiraţia într-o perioadă exactă de timp, făcând să pară că a trecut mai mult timp.

Creierul se schimbă

O altă teorie sugerează că oamenii percep trecerea timpului în funcţie de cantitatea de informaţii pe care o absorb. Cu noii stimuli, creierului îi ia mai mult timp să proceseze informaţia, iar oamenii resimt acest lucru ca fiind o perioadă mai lungă de timp. Această ipoteză ar putea explica fenomenul slow motion, pe care oamenii l-au experimentat în timpul accidentelor de mașină, de exemplu.

De fapt, în situaţii noi creierul înregistrează amintirile mult mai amănunţit, amintirea desfăşurându-se mult mai lent decât acţiunea în sine.

O altă teorie vine și de la un fizician român, care a studiat fenomenul.

Adrian Bejan crede că există o relație invers proporțională între procesarea stimulilor și percepția trecerii timpului. Așa că, atunci când ești tiner și experimentezi foarte mulți stimuli, totul ți se pare nou, și timpul pare că trece mai încet. Pe măsură ce îmbătrânești, producția de imagini mentale încetinește, iar asta îți dă percepția că timpul trece mai repede.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI