Cum să fii în siguranță când folosești servicii ca Uber sau Bolt în plină pandemie

Cum să fii în siguranță când folosești servicii ca Uber sau Bolt în plină pandemie

Împărțirea unei mașini cu cineva este unul dintre cele mai riscante lucruri pe care le poți face, în ceea ce privește transmiterea coronavirusului. Astfel, serviciile de ridesharing pot fi periculoase.

Să iei un Uber se poate simți ca o alternativă ușor mai sigură în comparație cu transportul public, dar este totuși un spațiu mic și închis. Chiar dacă toți pasagerii poartă măști, unele particule mici pot scăpa din măștile de pe față.

„De obicei nu este semnificativ atunci când ești în aer liber, deoarece se diluează”, a declarat Varghese Mathai, fizician la Universitatea din Massachusetts, Amherst, pentru Insider. „Dar când te afli într-un spațiu restrâns ca cel al unei mașini, dacă particulele nu sunt scoase din cabină, ele pot rămâne acolo și te pot infecta”.

Mathai, alături de cercetătorii de la Universitatea Brown, a cercetat modul în care particulele se pot deplasa în interiorul vehiculelor cu diferite niveluri de ventilație

În mod surprinzător, în simularea lor, publicată în Science Advances la începutul acestei luni, deschiderea tuturor geamurilor a fost cel mai eficient mod de a elimina particulele cu potențial încărcat de virus dintr-o mașină.

Când toate geamurile au fost închise, 8% până la 10% din particulele minuscule expirate de o persoană ar putea ajunge la alta. Acest număr a scăzut la 0,2% – 2% când toate cele patru geamuri erau deschise.

Dar într-o zi rece de iarnă, deschiderea tuturor geamurilor poate să nu fie cea mai practică opțiune, așa că autorii au experimentat alternative și au venit cu câteva sugestii.

În cazul de ridesharing, dacă vrei să deschizi două geamuri, alege-le pe cele opuse șoferului și pasagerului

Mașina pe care s-a făcut simularea a fost o Toyota Prius care circula cu aproximativ 80 de kilometri pe oră, cu un șofer pe scaunul din stânga din față și un singur pasager în spate, în dreapta.

În timp ce un pasager poate deschide intuitiv geamul cel mai apropit de el la urcarea într-o mașină, deschiderea geamurilor opuse șoferului (față dreapta) și pasagerului (spate stânga) a asigurat o aerisire mai bună în mașină.

Într-o mașină în mișcare, aerul curat circulă de obicei prin geamul din spate și prin cel din față, a spus Mathai. Deschiderea geamurilor opuse ocupanților nu numai că oferă un punct de intrare și ieșire pentru particulele de virus, dar creează și un curent de aer care separă pasagerul de șofer.

Deschiderea geamurilor mașinii nu este o modalitate infailibilă de a evita transmiterea coronavirusului, a spus Mathai. De asemenea, spune el „dacă doar ai deschis geamul un pic, nu vei obține o aerisire optimă”.

Împărțirea unei mașini cu cineva din afara gospodăriei tale este o mișcare riscantă, iar deschiderea geamurilor este o modalitate de a reduce acest risc. Dar Mathai a avertizat că ventilarea suplimentară nu este un substitut pentru alte măsuri de prevenire, cum ar fi purtarea măștii, spălarea mâinilor și igienizarea suprafețelor comune.

Barierele de plastic dintre șofer și pasager ar putea ajuta la oprirea particulelor din aer 

Simularea nu a avut în vedere barierele potențiale dintre scaunul din față și cel din spate, cum ar fi o partiție tradițională de taxi sau o foaie de plastic improvizată.

Mathai a spus că, deși astfel de bariere dintr-o mașină de ridesharing nu înlocuiesc aerul proaspăt, nu este rău să le ai.  „Barierele sunt utile în prevenirea tuturor tipurilor de transmisie a particulelor virusului, inclusiv a celor mici”, a spus Mathai. „Dar o modalitate mai bună este să aveți și un sistem de ventilație, astfel încât aerul din interiorul mașinii să fie alimentat cu aer proaspăt din exterior”.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: