Cum reușește un hacker să “spargă” un satelit: avertismentul experților
Chiar dacă pare desprins din domeniul SF, hackingul unui satelit care ne orbitează planeta nu este un scenariu fantezist. Iată cum pot face probleme hackerii până și în spaţiul cosmic, la ani-lumină distanţă.
Cameron Camp, cercetător de securitate al ESET, explică pe blogul său care sunt vulnerabilităţile, riscurile şi ce se poate face. Temerile legate de preluarea controlului unor obiecte ce plutesc deasupra planetei noastre ar părea la acest moment deplasate şi exagerate. Poate nu îți vine să crezi, dar cineva urmăreşte deja să facă asta.
Atunci când un obiect spaţial este atacat cibernetic, multe lucruri rele se pot petrece, cu siguranţă. Cine este însă interesat de aspectul securităţii în acest domeniu ultra-tehnologizat? NIST este una dintre aceste autorităţi. Institutul Naţional de Standarde şi Tehnologie al SUA speră să convoace entităţile implicate în programele spaţiale care au acces la codul software şi la hardware şi să ofere câteva linii directoare, accelerând un fel de conversaţie internaţională între furnizorii de sisteme de calcul spaţiale. Acest lucru pentru a-i menţine în siguranţă pe parcursul ciclului de viaţă planificat, de zeci de ani, al diverselor sisteme de orbitare.
Cum ar putea un hacker să „spargă” un satelit
În ceea ce privește agenţiile guvernamentale din SUA, cine va avea, mai exact, un cuvânt final de spus despre aceste politici spaţiale de Securitate? Matt Scholl de la NIST, în timp ce susţinea o prezentare la recentul eveniment de securitate „Inaugural Space Cybersecurity Symposium: Access for Start-ups”, a numit NIST „calibratorii care calibrează calibratorii” (calibrators who calibrate the calibrators). Acest lucru pare potrivit pentru stabilirea aşteptărilor „stelare” din contextul securităţii spaţiale.
Un lucru negativ, care poate declanșa o serie de alte lucruri grave, este blocarea comunicării cu dispozitivul spaţial. Nimeni nu se poate deplasa la faţa locului să remedieze situația.
Cum poți să previi acest lucru? În primul rând, revizuirea codului şi întărirea acestuia. De asemenea, este recomandabil să nu se experimenteze în zonele securităţii care au un deja un istoric lung. De exemplu, nu se recomandă prea multă inovaţie aici, prin adoptarea propriului limbaj criptat.
Fiind vorba despre criptografie, nu este vorba doar despre utilizarea unor tehnologii cu performanţă dovedită în timp, dar este o idee bună utilizarea unor algoritmi de criptografie la început de viaţă, care sunt mai rezistenţi la spargerea criptografică cuantică. Spre exemplu, un număr mare AES (Advanced Encryption Standard) este rezistent cuantic, în timp ce RSA nu este.
Consecințele unui atac de hacking ar fi dramatice
De aceea problemele legate de tehnologia spaţială sunt foarte dificile. Interoperabilitatea cu partenerii tehnologici este, de asemenea, importantă, deoarece se construieşte un întreg lanţ, iar problemele dintr-un sistem pot deveni rapid probleme în celelalte. Unul dintre punctele de intrare semnificative ale hacking-ului este reprezentat de facilităţile spaţiale de control terestre, deoarece acestea reprezintă accesul la legăturile de comunicaţii către echipamentele stelare, deci se pune accentul pe securitate. Dacă hackerii pot opri serviciul la nivelul staţiei de la sol, cu siguranţă se pot întâmpla lucruri rele.
Oricum ar fi, este bine să se rezolve toate aceste probleme cu atenţie încă de pe acum, pentru a evita problemele specifice acestui context, unde este extrem de dificil să se încerce restartarea sistemelor computerizate.
Așadar, hackingul unui satelit nu este la ani-lumină distanță – este chiar aici. Ca acest lucru să nu se transforme în Armaghedon și pentru a evita ca hackingul unui satelit să fie o armă în mână cui nu trebuie, trebuie luate măsuri imediate.